Tag Archives: zâmbetul soarelui

Lecție de la un fiu

6 iun.

Pasiunea fiului meu Daniel pentru surfing a început la vârsta de 13 ani. În fiecare zi, înainte și după școală, el își punea costumul de surfing, își lua placa și înota în ocean, acceptând orice provocare din partea tovarășilor lui, din care unii mult mai mari decât el. Această pasiune a fost pusă la grea încercare într-o după-amiază fatidică.

– Fiul dumneavoastră a suferit un accident, i-a spus la telefon salvamarul soțului meu Mike.

– Grav?

– Da, grav. Când a ieșit la suprafața apei, a fost lovit la ochi de muchia plăcii. 

Mike l-a dus imediat pe Daniel la spitalul de urgență, care i-a trimis la un chirurg plastician. Acesta i-a pus 26 de copci între ochi și nas. 

În acest timp eu mă aflam în avion, întorcându-mă acasă de la un seminar pe care l-am ținut. După ce a ieșit cu Daniel din biroul medicului, Mike a condus mașina direct la aeroport. Cum m-a văzut, m-a salutat și mi-a spus că Dan așteaptă în mașină. 

– Daniel? l-am întrebat uimită, căci știam că valurile erau înalte în acea zi. 

– A suferit un accident, dar nu a pățit nimic grav. 

Și astfel s-a adeverit coșmarul de care mă temeam cel mai tare. Am alergat atât de repede la mașină că mi-am rupt tocul de la un pantof. Am deschis ușa mașinii, iar fiul meu cel mic a ieșit din ea cu brațele întinse și cu ochiul acoperit cu un plasture, strigând:

– O, mamă, mă bucur atât de mult că te-ai întors acasă!

Am început să plâng în brațele lui, spunându-i cât de rău îmi pare că nu am fost acasă atunci când a sunat salvamarul. 

– Este în regulă, mamă, mi-a spus el. Oricum nu știi să faci surfing. 

– Ce? l-am întrebat, neînțelegându-i logica. 

– O să fiu bine. Medicul mi-a spus că mă voi putea întoarce în apă în opt zile.

Nu era în toate mințile!? Mi-aș fi dorit să îi spun că nu mai are voie nici măcar să se apropie de apă până când va împlini 35 de ani, dar mi-am mușcat limba și m-am rugat să uite pentru totdeauna de surfing. 

În următoarele șapte zile Daniel a făcut presiuni asupra mea, implorându-mă să îl las din nou să facă surfing. Într-o zi, după ce i-am repetat pentru a suta oară că nu, m-a bătut la propriul meu joc. 

– Mamă, ne-ai învățat întotdeauna să nu renunțăm niciodată la ceea ce ne place să facem.

Mi-a oferit apoi o mită: un poem înrămat de Langston Hughes pe care l-a cumpărat pentru că mi-a amintit de tine:

Mama către fiul ei

Ei bine, fiule, îți spun un lucru,
Viața nu a fost deloc ușoară pentru mine.
Am pășit pe cuie,
Și pe lame,
Și pe pământ gol,
Dar în tot acest timp
Am continuat să urc,
Să dau colț după colț,
Și uneori să merg prin întuneric,
Fără nicio lumină.
De aceea, băiete,
Nu-ți întoarce spatele treptelor dificile
Numai pentru că ți se pare greu să urci pe ele.
Și nu cădea –
Căci eu îmi continui drumul, dragul meu,
Și continui să urc,
Deși viața nu a fost deloc ușoară pentru mine.

Am cedat.

În acea vreme Daniel era doar un băiat cu o pasiune pentru surfing. La ora actuală este un bărbat cu o responsabilitate. Se numără printre cei mai importanți 25 de surferi profesioniști ai lumii.

Fiul meu mi-a testat astfel unul din principiile importante pe care le predau audiențelor din diferite orașe îndepărtate: „Oamenii pasionați nu renunță niciodată la ceea ce le place să facă.”

Danielle Kennedy

* Extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Despre curaj

21 feb.

Deci, crezi că sunt curajoasă? m-a întrebat ea.

-Da,cred.

Poate că sunt, dar asta numai pentru că am avut profesori care m-au inspirat. Vreau să îţi povestesc despre unul dintre ei. Cu mulţi ani în urmă, când lucram ca voluntar la Spitalul Stanford, am cunoscut o fetiţă pe nume Lisa, care suferea de-o boală rară şi foarte gravă.

Singura ei şansă de recuperare era  o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei în vârstă de cinci ani, care supravieţuise în mod miraculos aceleaşi boli şi care îşi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Doctorul i-a explicat situaţia băieţelului şi l-a întrebat dacă doreşte să îi dea sângele său surioarei sale. L-am văzut ezitând timp de o clipă , după care a tras adânc aer în piept şi a răspuns:

-Da, o să fac acest lucru dacă o poate salva pe Lisa.

În timp ce transfuzia progresa, l-am văzut stând pe patul de lângă cel  în care se afla sora lui. La fel ca şi noi, zâmbea văzând că obrajii Lisei îşi recăpătau culoarea naturală. Apoi zâmbetul i-a pălit şi copilul s-a albit la faţă. S-a uitat la medic şi l-a întrebat cu un tremur în voce:

-O să încep să mor acum?

Fiind atât de mic, copilul îl înţelesese greşit pe doctor, crezând că va trebui  să îi dea tot sângele său surioarei sale.

Da, am învăţat ce înseamnă curajul, a conchis ea, dar numai pentru că am avut profesori care m-au inspirat.

Dan Millman

extras din cartea Supă de pui pentru suflet, de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Poveste de Ziua Îndrăgostiţilor

7 feb.

Larry şi Jo Ann erau un cuplu ca oricare altul. Cei doi locuiau într-o casă obişnuită, pe o stradă oarecare. La fel ca multe alte cupluri, se străduiau şi ei să o scoată la capăt şi să îşi crească cum trebuie copiii.

Cei doi erau obişnuiţi şi  dintr-un alt punct de vedere: se certau frecvent. O bună parte din conversaţia lor consta în analiza tuturor lucrurilor rele din căsnicia lor şi în acuzaţiile reciproce pe care şi le aduceau.

Într-o zi s-a petrecut însă ceva cu totul neobişnuit.

-Ştii, Jo Ann, am un sertar magic. Ori de câte ori îl deschid, îl găsesc plin  cu lenjerie şi cu şoşete curate, i-a spus Larry. Doresc să îţi mulţumesc pentru că ai ţinut  în permanenţă sertarul plin în toţi aceşti ani.

Jo Ann s-a uitat la soţul ei pe deasupra ochelarilor.

-Ce vrei de fapt, Larry?

-Nimic. Doream doar să îţi spun că apreciez acest sertar magic.

Nu era prima dată când Lary avea un comportament ciudat, aşă că Jo Ann şi-a scos rapid incidentul din minte. Peste câteva zile, el s-a repetat însă:

-Jo Ann, doresc să îţi mulţumesc pentru că ai trecut cifrele corecte în registrul cu cheltuieli în această lună. Ai nimerit-o de 15 ori din 16. Este un record pentru tine.

Nevenindu-i să îşi creadă urechilor, Jo Ann şi-a întrerupt lucrul de mână şi s-a uitat la soţul ei.

-Larry, tu te plângi întotdeauna de faptul că greşesc seriile cecurilor pe care le înregistrez în registru. Ce-ţi veni acum să mă lauzi?

-Nu am niciun motiv special, i-a răspuns el. Doream pur şi simplu să ştii că apreciez  ceea ce faci.

Jo Ann a scuturat din cap şi s-a întors la lucrul ei manual. „Ce-o fi cu el?”, s-a întrebat în sinea ei.

A doua zi, când a scris un cec pentru băcănia din care îşi făcea cumpărăturile, ea a verificat însă mai atentă dacă a notat corect seria. „De ce-mi pasă subit de prostiile astea?”, s-a întrebat din nou.

A încercat să ignore incidentul, dar bizarul comportament al lui Larry nu s-a oprit aici, ci a continuat.

-Jo Ann, a fost o cină grozavă, i-a spus el într-o seară.Apreciez sincer  eforturile tale. Cred că în ultimii 15 ani ai gătit cel puţin 14.000 de mese pentru mine şi pentru copii.

Peste câteva minute:

-Uau,Jo Ann, casa arată super! Cred că munceşti din greu ca să o întreţii atât de bine.

Şi în sfârşit:

-Îţi mulţumesc, Jo Ann, pentru că eşti cea care eşti. Compania ta îmi face o mare plăcere.

Jo Ann a început să se îngrijoreze sincer. „Ce s-a întâmplat cu toate sarcasmele şi criticile lui?”, s-a întrebat ea.

Temerile ei că s-a întâmplat ceva ciudat cu soţul său i-au fost confirmate de fiica lor, Shelly, în vârstă de 16 ani, care i-a spus:

-Mamă, tata a luat-o razna. Tocmai mi-a spus că arăt bine, deşi sunt fardată cam tare şi port nişte haine care chiar şi mie mi se par deochiate. Nu este în firea lui, mamă.Ce-o fi în neregulă cu el?

Orice ar fi fost în neregulă, comportamentul lui Larry a continuat. Zi şi noapte, al a continuat să se focalizeze asupra lucrurilor pozitive, insistând asupra lor.

După câteva săptămâni, Jo Ann a început să se obişnuiască cu comportamentul neobişnuit al soţului ei, ba chiar din când în când să îi şi mulţumească. Îi făcea plăcere să ştie că eforturile ei sunt remarcate şi apreciate, dar într-o zi s-a întâmplat ceva care chiar a lăsat-o cu gura căscată.

-Aş dori să faci o pauză, i-a spus Larry. În seara aceasta am să spăl eu vasele. De aceea, te rog să laşi tigaia aceea şi să ieşi din bucătărie.

A urmat o pauză foarte lungă.

-Mulţumesc,Larry. Mulţumesc mult!

Starea de spirit a lui Jo Ann a început să se îmbunătăţească, la fel ca şi încrederea în sine, iar când şi când cei ai casei o puteau chiar auzi fredonând. Stările ei proaste de odinioară s-au rărit mult. „Sinceră să fiu, îmi cam place noul comportament al lui Larry”, s-a gândit ea.

Acesta ar putea fi sfârşitul poveştii, dar adevărul este că într-o zi s-a mai întâmplat un lucru extraordinar.

-Larry,i-a spus Jo Ann, aş vrea să îţi mulţumesc pentru că în toţi aceşti ani ne-ai asigurat tuturor pâinea şi întreţinerea. Nu cred că ţi-am spus vreodată până acum acum cât de mult apreciez acest lucru.

Larry nu i-a dezvăluit niciodată lui Jo Ann motivele dramaticei sale schimbări de comportament, oricât de mult a insistat aceasta. Se pare că acest lucru va rămâne unul din multele mistere ale vieţii. Oricum, nu mă deranjează prea mult.

Vedeţi voi, eu sunt Jo Ann.

Jo Ann Larsen,

Ştirile Deseret

extras din cartea Supă de pui pentru sufletJack Canfield şi Mark Victor Hansen.

Bonus: Un video despre ce poate să însemne dragostea(adevărată)

Sursa: 1

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Un simplu gest

31 ian.

Orice om poate fi măreţ… căci orice om îşi poate sluji semenii. Nu trebuie să ai diplomă universitară pentru a-ţi oferi serviciile altora. Nu trebuie să stăpâneşti corect acordul subiectului cu predicatul pentru a ajuta pe cineva. Tot ce îţi trebuie este o inimă plină de graţie. Un suflet născut din iubire. Martin Luther King, Jr.

Într-o zi, Mark se întorcea de la şcoală, când a observat că băiatul din faţa lui s-a împiedicat şi şi-a scăpat pe jos geanta în care avea toate cărţile, două pulovere, o bâtă de baseball, o mănuşă şi un mic reportofon. Mark a îngenuncheat şi l-a ajutat pe băiat să îşi adune lucrurile împrăştiate peste tot. Dat fiind că mergeau în aceeaşi direcţie, s-a oferit să îi ducă el o parte din lucruri. Pe drum, Mark a aflat că numele băiatului era Bill, că îi plăceau jocurile video, baseball-ul şi istoria, dar avea probleme cu celelalte materii, şi că tocmai se despărţise de prietena lui.

Cei doi au ajuns mai întâi acasă la Bill, iar acesta l-a invitat pe Mark să intre şi să bea o Coca Cola. Cei doi s-au uitat la televizor, iar după-amiaza a trecut repede, sporovăind şi râzând. În final, Mark a plecat acasă. Cei doi au continuat să se vadă şi în zilele următoare după ore, au luat masa împreună o dată sau de două ori, iar în cele din urmă au absolvit clasa a zecea. În clasa a unsprezecea au nimerit împreună, iar Mark şi Bill au continuat să aibă contacte sporadice. A urmat apoi mult aşteptata clasă a 12-a, iar cu trei săptămâni înainte de absolvire, Bill l-a întrebat pe Mark dacă îi poate spune ceva.

Bill i-a reamintit cu această ocazie de ziua în care s-au cunoscut.

-Te-ai întrebat vreodată de ce aveam atât de multe lucruri la mine în acea zi? l-a întrebat el. Ei bine, îmi scosesem toate lucrurile din vestiar şi le duceam acasă, căci nu doream să las nimic în urma mea. Intenţia mea era să ajung acasă şi să mă sinucid, scop în care furasem somniferele mamei mele. După ce am petrecut însă întreaga zi discutând şi râzând cu tine, mi-am dat seama  că dacă m-aş fi sinucis, aş fi ratat acele momente minunate şi multe altele care ar fi putut urma. Vezi tu, Mark, atunci când m-ai ajutat să îmi culeg lucrurile de jos în acea zi, tu ai făcut de fapt mult mai mult: mi-ai salvat viaţa.

  John W. Schlatter

*extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Sărbători fericite şi un 2016 de poveste!

25 dec.

Urare-2016

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––