James Randieste recunoscut la nivel internaţional pentru calitatea sa de investigator şi demistificator al paranormalului. Dedicat acestui domeniu a început ca magician şi a continuat să se dezvolte. Studiile sale şi concluziile le-a integrat în numeroase cărţi . Printre titluri amintesc : The Truth About Uri Geller, The Faith Healers, Flim-Flam!precum şi An Encyclopedia of Claims, Fraudsand Hoaxes of the Occult and Supernatural. Scrierile sale şi apariţiile pe micul ecran l-au făcut să fie cunoscut în întreaga lume. El a pus bazele unei fundaţii de renume James Randi Educational Foundationcare are ca scop să ajute oamenii să se apere de paranormal şi de lucruri pseudoştiinţifice.
Este o persoană care a reuşit să-şi descopere înclinaţia spre domeniul ce i se potriveşte şi a demonstrat că doar fiind perseverent reuşeşti în ceea ce îţi propui.
Pasionaţii de jocuri, probabil, sunt deja familiarizaţi cu titlul. Este un joc creat de japonezi, care a avut un real succes pe piaţă.
The Legend of Zelda este o franciză media controlată deNintendoși creată deShigeru Miyamoto în anul1986. Personajul principal al acestor jocuri este un băiat, pe nume Link, ce aparent pare a fi unelf. Scopul său, în majoritatea jocurilor acestei serii, este de a o salva pe prințesa Zelda. Gameplay-ul jocurilor The Legend of Zelda este o combinație de acțiune, aventură, RPG și puzzle, ocazional, cu unele influențe de joc de platformă.
În mare parte, acţiunea alături de aventură, prinde foarte bine. Nu am să intru în mai multe detalii, dar pot spune că ,dacă v-aţi dorit vreodată să salvaţi o prinţesă a venit şi momentul să treceţi la treabă. Este un design ce antrenează şi ajută , mai ales, la menţinerea atenţiei îndelungate asupra jocului.
Sentimentul valorii personale își are rădăcinile în iubire și în sentimentul apartenenței, iar una dintre cele mai bune modalități de a le arăta copiilor că-i iubim necondiționat este să ne asigurăm că știu că aparțin familiei noastre. Sună ciudat, dar e vorba de o problemă importantă, uneori de-a dreptul dureroasă pentru copii. La pagina 164, […]
Un om avea un diamant, despre care își amintea că odată a fost foarte frumos, dar care de-a lungul anilor s-a acoperit de atâta praf și mizerie, încât acum arăta ca o piatră oarecare. Și atât de urât i se părea, că nu-l arăta nimănui. Dar într-o zi i-a venit o idee: a luat un […]
„Un zâmbet, spunea cineva odată, nu costă nimic dar oferă mult. Îi îmbogățește pe cei care îl primesc, fără să-i sărăcească pe cei care îl oferă. Nu durează decât un moment, dar amintirea lui poate dura toată viața. Nu există om atât de bogat sau de puternic încât să-i prisosească, și nu există om prea […]
ÎN CARTEA LOR The Preacher and the Presidents, autorii Nancy Gibbs și Michael Duffy descriu în detaliu ascensiunea extraordinară și influența pe care reverendul Billy Graham a avut-o nu doar asupra a șapte dintre președinții SUA, ci și asupra multora dintre liderii globali din lumea vestică. Această cale nu a fost ușor de urmat, spun […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Păreri