Pentru că e primăvară și, inevitabil, frumusețea florilor ne încântă privirea, vă invit să urmăriți un documentar despre LALEA.
În fiecare an, în România, mai exact la Pitești, îi este dedicat un eveniment cu totul special. Mai multe detalii : http://simfonialalelelor-pitesti.ro/
Despre prietenie s-au scris și se vor mai scrie multe, multe cărți: începând cu Biblia, continuând cu tratate de filosofie despre prietenie, cu poezii, basme, povestiri, romane…
Proverbele lumii, din care fac parte și proverbele românești, au strâns cristale de înțelepciune și le-au împrăștiat printre oameni, învățându-i ce este prietenia, cum se aleg prietenii și cum să ne cunoaștem prietenii.
Cam cu vreo două mii de ani în urmă, în India au apărut cinci cărți de înțelepciune – PANCIATANTRA ( ” pancia ” = cinci; ” tantra ” = carte, în limba sanscrită ), despre care învățații spun că, după Biblie, acestea sunt cele mai traduse cărți din lume.
Revista (UNICEF) ” ARIEL ” nr. 3-4, sept. 1994 – menționează câteva legi ale prieteniei, selectate din aceste cărți.
” Șase semne are prietenia: dă și primește, se destăinuie și întreabă, se ospătează și oferă hrană „.
Prietenii ne îmbogățesc viața.
Prietenul la nevoie se cunoaște.
” Fiindcă cel care are prieteni duce la capăt lucruri grele de îndeplinit; iată de ce omul trebuie să-și facă prieteni care să-i semene „.
Temeiurile prieteniei
” Prietenia între oameni se sprijină pe ajutorul dintre ei; între animale și păsări, pe interes; între proști, pe teamă sau dorință; între cei buni pe cunoaștere „.
Paza față de dușman
” Când dușmanul pătrunde printr-o gaură, cât de mică, el distruge pe urmă totul, încetul cu încetul, ca și apa care năvălește în corabie „.
Cum ne primim prietenii
” Vino, apropie-te, așează-te pe scaunul acesta, de ce te arăți așa de rar ? Ce veste îmi aduci ? Ești tare slăbit. Ce mai faci ? Mă bucurcă te văd. Cei care înveselesc în felul acesta, prin cinstea pe care le-o fac, pe prietenii lor iubiți, care sosesc ca oaspeți – în casa acelora , cu drept cuvânt, se cuvine să se meargă totdeauna fără sfială „.
Citind cu atenție aceste legi și gândindu-ne la afirmația că ” polițistul este prietenul copiilor „, înțelegem că, într-adevăr, așa este el, polițistul, dă sfaturi, întreabă despre necazuri, oferă ajutor, reprezintă paza față de dușman. De aceea , el nu trebuie privit cu teamă, nu trebuie ocolit, ci căutat, invitat în mijlocul nostru, așteptat de noi ca un prieten adevărat.
Cel mai cunoscut polițist ca prieten al copiilor este agentul de circulație.
În fiecare școală au loc întâlniri ale copiilor cu agenții de circulație, deoarece cele mai multe victime ale accidentelor de circulație sunt copiii. Acei copii mai puțin supravegheați de părinți, mai puțin atenți, care, furați de jocuri diferite – cu mingea, cu sănii, patine – uită de pericolul pe care îl reprezintă strada și, în cele mai fericite cazuri, se aleg cu câte o sperietură zdravănă și cu câteva zgârieturi. Din păcate, de cele mai multe ori, viața le este secerată sau sunt grav răniți, urmând să poarte toată viața urmările accidentelor.
De aceea, agenții de circulație desfășoară activități de prevenire a accidentelor: aduc filme, pliante, cărți, afișe pe care le prezintă copiilor; organizează și desfășoară acțiuni practico-aplicative cu copiii – cum se traversează corect strada, cum trebuie să se deplaseze copiii când merg singuri sau în coloană; concursuri de recunoaștere a semnelor de circulație, instruiesc patrulele școlare de circulație, le organizează trasee aplicative; ei sunt cei care prezintă și cadrelor didactice și elevilor legislația referitoare la circulație pe drumurile publice.
În situația producerii accidentelor, de foarte multe ori, viața accidentaților depinde de acțiunea rapidă a agentului de circulație: acordă primul ajutor, expediază rănitul la spital, după care cercetează cauzele accidentului.
Atunci când îl vedem la locul lui, pe ploaie, pe arșiță, pe ger, în zorii zilei sau în miez de noapte făcându-și calm și demn datoria, știm precis: este un prieten !
Paza față de dușman este o lege a prieteniei, dar și o sarcină a polițistului.
Elevii din învățământul primar – mai ales la școlile de cartier – sunt ținte sigure ale agresiunii verbale și, de multe ori, fizice manifestate de adolescenți și de unii tineri.
Teribilismul vârstei, dorința de a deveni interesanți în ochii celorlalți, îi împing de multe ori pe copiii mai mari la acte necugetate.
Adunați în ” gașcă „, așteaptă ieșirea elevilor mici de la școală și-și încep ” programul „: le iau căciulițele din cap și le aruncă prin băltoace, le răsucesc mâinile, îi țin de ghiozdănelele puse în spate și copiii nu mai pot face un pas, spre ” distracția ” amicilor: din glume usturătoare, se trece cu ușurință la acte de tâlhărie: copiii sunt controlați în ghiozdane, li se iau penarele și stilourile chinezești, de multe ori pachețelul cu mâncare, li se golesc buzunarele de cele câteva sute de lei date de părinți pentru un pachet de biscuiți…
Speriat și cu ochii plini de lacrimi, copilul fuge acasă unde, de cele mai multe ori, nu-l așteaptă nimeni, părinții fiind la serviciu; se întoarce câteodată în școală, căutându-și, plângând, învățătorul. Ajunși la fața locului, constată că au dispărut ” autorii ” .
Și atunci, drumul firesc este cel spre secția de poliție din zonă.
Pentru polițist, toate acestea sunt lucruri cunoscute, cu care se confruntă zilnic. Trece la acțiune: stă de vorbă cu păgubiții; adună informații: de multe ori copiii mici, cunoscându-i pe acești tineri, dându-le chiar și adresele sau măcar poreclele. Polițistul organizează întâlniri cu părinții, cadrele didactice și cu elevi; sunt prezentate faptele, sunt date recomandări: se dă numărul de telefon la care să se sune imediat; începe căutarea infractorilor; sunt recuperate și restituite obiectele furate. De multe ori, părinții participă alături de polițiști la căutarea și prinderea acestor tineri infractori.
În urma tuturor acestora, copilul simte că are, în polițist, un prieten mai mare, un prieten care îl ajută la nevoie. Foarte mulți copii merg acum direct la Secția de poliție când sunt loviți sau prădați.
[…]
Un gând, o lacrimă, o floare …
Afirmam că polițistul dovedește spirit de sacrificiu. Veți înțelege mai bine acest lucru din relatarea următoarei întâmplări.
Era în ianuarie 1992. Subofițerul Constantin Donisă își terminase o zi de muncă și se pregătea să plece acasă, unde îl așteptau soția însărcinată și fetița lui dragă, de 4 anișori și jumătate…
În secția de poliție a intrat un tânăr disperat, spunând că sora lui, minoră, a fost luată de un individ cu forța , dusă într-un subsol pentru a fi violată. Minora nu împlinise 12 ani…
Subofițerul n-a mai stat pe gânduri nicio clipă. A alergat, a acționat rapid și a eliberat fetița din mâinile ticălosului de 22 de ani.
Dar ticălosul nu era numai ticălos, era un criminal: cu sânge rece l-a înjunghiat mișelește pe subofițer.
… Pe uniforma albastră au înflorit garoafe roșii de sânge.
… Avea doar 34 de ani subofițerul. Poate ultimul gând a fost pentru fiul lui , ce nu se născuse încă, pentru fetița care îl îmbrățișa, cu mânuțele gingașe în fiecare seară, pentru soția lui atât de tânără și de frumoasă…
Durerea de a-i părăsi atât de devreme și pentru totdeauna s-a împrăștiat în aerul rece de iarnă odată cu ultima lui suflare…
Căzut la datorie. Atât.
Autor articol: Prof Adalmina Ungureanu – ROLUL POLIȚISTULUI ÎN SOCIETATE
Extras din cartea: EDUCAȚIA ȘI PREVENIREA DELICVENȚEI, Coordonator: cpt. IOAN CÂMPEANU, IAȘI, 2006.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
<<
3 aprilie 2013
| Prof. dr. Henri Luchian este prorector al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi profesor la Facultatea de Informatică din Iaşi, unde predă mai multe discipline cum ar fi calcul evolutiv şi meta-euristici, statistică, data mining sau arhitectura calculatoarelor însă, aşa cum ne-a mărturisit, acordă o atenţie aparte didacticii predării informaticii. Din felul în care această conferinţă s-a transformat într-o experienţă de învăţare pentru participanţi, s-a dezvăluit chiar sub ochii noştri interesul pe care domnul profesor îl acordă metodelor de învăţare a informaticii.Domnul profesor Henri Luchian s-a adresat elevilor din clasele a IX-a A, a X-a A şi a XI-a A în cadrul unei activităţi organizate de prof. Emanuela Cerchez şi prof. Marinel Şerban, incluse în programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun” şi a iniţiat un dialog care a luat locul unei conferinţe convenţionale, motivând că numai ca dialog o astfel de întâlnire poate deveni interesantă. Iată câteva idei care s-au conturat în urma acestui dialog.Întregul eveniment a avut profilată în fundal figura lui Edsger Wybe Dijkstra (1930-2002), unul dintre părinţii fondatori ai informaticii. Dialogul a început cu întrebarea „Care sunt cele mai importante calităţi ale unui informatician?”. Ca răspuns, Dijkstra punea în capul listei drept primă condiţie necesară – dar nu suficientă – cea de a cunoaşte foarte bine limba maternă, deoarece informatica presupune o îmbinare de logică şi de bună stăpânire a limbajului, dar mai ales pentru că informatica a apărut nu pentru a se sluji pe sine, ci pentru a se pune în slujba altor domenii. Dacă ar fi să aleg eu a doua calitate a informaticianului, declară dl. prof. Henri Luchian, aceea ar fi să îşi pună întrebări. Necontenit. Să se mire. Să încerce să înţeleagă cum anume, alegând între diverse posibilităţi, poate construi mai departe. Întrebările acestea, cât mai diverse, reprezintă un mod de a fi. Pe la începutul anilor ’70, când calculatoarele erau tinere şi pictorul Pablo Picasso era bătrân, acesta a spus un lucru memorabil: „Calculatoarele sunt instrumente excelente, dau răspunsuri rapide şi corecte, dar au un defect: nu pun întrebări”. În informatică, pasul următor după acela de a fi un excelent rezolvitor de probleme este arta de a te mira, de a formula întrebări interesante şi de a găsi răspunsul la ele.
Printre faimoasele formulări care aparţin lui Edsger Wybe Dijkstra, cel care a definit programarea dar nu a folosit el însuşi calculatorul decât pentru utilizarea Internetului, se regăseşte aceeaşi distincţie între ştiinţă şi instrument, în analogia: „Informatica este o ştiinţă despre calculatoare tot atât cât astronomia este o ştiinţă despre telescoape”. Aşadar, informatica este o ştiinţă despre calcul, nu despre calculator. |
Discutând despre eleganţa în programare, Dijkstra spunea că a te perfecţiona înseamnă a învăţa dar şi a te dezvăţa. A învăţa, vine, etimologic de la lat. in vitium care înseamnă a te deprinde cu răul. Astăzi sensul s-a schimbat radical, dar vechiul sens etimologic se mai păstrează în zicala românească „orice învăţ are şi dezvăţ”. Dijkstra spunea, în sensul acesta, că există vechi limbaje de programare atât de proaste (cum ar fi, de pildă Basic) încât cei care îi învaţă pe alţii asemenea limbaje ar trebui daţi în judecată pentru că acestea deformează mintea. Eleganţa în programare nu este un lux dispensabil, ci diferenţa dintre succes şi eşec. Iată, din nou, Dijkstra surprinde într-o formulare sintetică importanţa programării corecte.
Un excelent pedagog, recunoscut pentru faptul că reuşea să explice noţiuni foarte complexe într-un mod extrem de simplu (fără a fi simplist), Dijkstra construia probleme care să ilustreze concepte cheie în informatică. Întâlnirea cu prof. dr. Henri Luchian a avut ca final o parte practică, de rezolvare de probleme. Plecând de la probleme simple, cum ar fi problema boabelor de cafea sau jocul plasării jetoanelor pe o masă rotundă, am înţeles semnificaţia şi utilitatea unor noţiuni complexe, cum ar fi noţiunea de invariant, am descoperit o strategie de joc bazată pe simetrie sau am urmărit pas cu pas construirea unei soluţii algoritmice la o problemă de eficienţă economică, aşa cum este prezentată cu mult umor de E.W. Dijkstra în manuscrisul EWD 594 „A parable”.
Întreaga conferinţă a fost o pledoarie pentru frumuseţea informaticii, un domeniu care se foloseşte de principii şi teorii ale matematicii, logicii, lingvisticii şi ştiinţelor naturii pentru a se pune în slujba dezvoltării acestora şi a umanităţii.
>>
The snow glows white on the mountain tonight,
not a footprint to be seen.
A kingdom of isolation and it looks like I’m the queen.
The wind is howling like this swirling storm inside.
Couldn’t keep it in, Heaven knows I tried.
Don’t let them in, don’t let them see.
Be the good girl you always have to be.
Conceal, don’t feel, don’t let them know.
Well, now they know!
Let it go, let it go!
Can’t hold it back any more.
Let it go, let it go!
Turn away and slam the door.
I don’t care what they’re going to say.
Let the storm rage on.
The cold never bothered me anyway.
It’s funny how some distance,
makes everything seem small.
And the fears that once controlled me, can’t get to me at all
It’s time to see what I can do,
to test the limits and break through.
No right, no wrong, no rules for me.
I’m free!
Let it go, let it go.
I am one with the wind and sky.
Let it go, let it go.
You’ll never see me cry.
Here I’ll stand, and here I’ll stay.
Let the storm rage on.
My power flurries through the air into the ground.
My soul is spiraling in frozen fractals all around
And one thought crystallizes like an icy blast
I’m never going back; the past is in the past!
Let it go, let it go.
And I’ll rise like the break of dawn.
Let it go, let it go
That perfect girl is gone
Here I stand, in the light of day.
Let the storm rage on!
The cold never bothered me anyway…
Mediafax Webcultura Go4It
Zâmbetul Soarelui 
Păreri