Indiferent dacă sunteţi extrem de fericiţi sau, dimpotrivă, sunteţi la polul opus puneţi muzică şi dansaţi. Se ştie că dansul este cel mai potrivit dacă vrei să te relaxezi. Gândurile rele dispar şi veselia se instalează . Să nu se uite că este în aceeaşi măsură sănătos. Aşadar:
Cine valsează regulat îşi întăreşte sistemul circulator şi deci inima, la fel ca atunci când face antrenament pe o bicicletă ergometrică,
Dansul protejează vreme îndelugată mobilitatea picioarelor, ba chiar împiedică apariţia problemelor la coloană,
Cum şi cu cine dansaţi nu contează. Important este să tineţi ritmul cu spor.
Pe final, să vedem, ce frumos dansează, profesioniştii :
Dimineaţa aceasta mă găseşte „plină de speranţă”. A, de ce ? Ideea articolului vine de la Mădi şi Onu. Într-un comentariu-răspuns , primit de la ei, iese în evidenţă cuvântul esperanto. De la semnificaţia sa , cel care speră, la adevărata valenţă , este doar un pas. Astfel:
Esperanto (cel care speră) este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Codul ISO 639 pentru Esperanto este eo sau epo.
Limba a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazar Zamenhof (1859 – 1917) după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internațională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcție de sursă, se menționează între o jumătate de milion și câteva milioane.
Primul dicționar de esperanto pentru vorbitorii de limba română a apărut în 1889.
Este menționată în „Cartea recordurilor” ca fiind singura limbă fără verbe neregulate. În plus, are o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet, și pentru fiecare sunet există o singură literă.
În România, Heinrich Fischer-Galați (1879-1960), un traducător, redactor și industriaș evreu, a învățat esperanto în 1902.În 1904, Heinrich Fischer-Galați inițiază la Galați primele cursuri de esperanto și înființează primul grup esperantist din România.
Alfabetul este latin, cu câteva caractere speciale : a, b, c, ĉ, d, e, f, g, ĝ, h, ĥ, i, j, ĵ, k, l, m, n, o, p ,r, s, ŝ, t, u, ŭ, v, z.
Cu excepția literelor de mai jos, celelalte litere esperanto se citesc ca în limba română.
c = românescul ț (caro [țaro] = țar) ĉ = românescul c urmat de e sau i (ĉerizo [cerizo] = cireașă) g = românescul g când nu e urmat de e sau i (geologio [gheologhio] = geologie) ĝ = românescul g urmat de e sau i (ĝardeno [geardeno] = grădină ĥ = h gutural; sunet inexistent în limba română i nu este niciodată scurt (maizo [ma-izo] = porumb) j = i scurt ca în românescul cai (kaj [cai] = și) ĵ = românescul j (ĵargono [jargono] = jargon) ŝ = românescul ș (ŝtofo [ștofo] = stofă) u nu este niciodată scurt (reunuiĝo [re-unuigio] = reunire, reunificare) ŭ = u scurt ca în românescul tău (kaŭri [cauri] = a sta pe vine)
a, e, i, o, u indică vocale; j și ŭ indică semivocale. Toate celelalte litere indică consoane. Accentul tonic este stabil, pe penultima silabă.
Literele cu diacritice (în esperanto ĉapelitaj adică cu pălărie), respectiv ĉ, ĝ, ĥ, ŝ, ĵ și ŭ, nu pot fi întotdeauna scrise la calculator. De aceea există posibilitatea de a le înlocui cu combinații de două litere, din care a doua literă este x sau h. De exemplu, ĉ poate fi scris și cx sau ch, etc. Totuși, este de preferat să se scrie cu diacritice, atunci când se poate.
Oamenii trebuie să înțeleagă că,
nimeni nu trișează, uneori câștigăm,
alteori pierdem.
Nu aștepta să ți se dea înapoi,
nu aștepta să ți se recunoască efortul,
să ți se descopere geniul.
Încheie niște etape.
Nu din orgoliu, din neputință sau mândrie,
ci pur și simplu că acel lucru nu se mai potrivește cu viața ta.
Închide ușa, schimbă discul, fă curat în casă, șterge praful.
Încetează să mai fii cine erai și transformă-te în cine ești!
Paulo Coelho
Matematica la Cumpărături ˇ Un bărbat va plăti 2 $ pentru un produs de 1 $ de care însă are nevoie. ˇ Femeia va plăti 1$ pentru un produs de 2 $ de care însă nu are nevoie.
Egalităţi & Statistici ˇ Femeia se va îngrijora cu privire la viitorul ei până la momentul căsătoriei. ˇ Un bărbat nu se va îngrijora niciodată cu privire la viitorul său până când se va căsători. ˇ Un bărbat de succes este acela care câştigă mai mult decât poate cheltui soţia sa. ˇ Femeia de succes este aceea care se mărita cu un asemenea bărbat.
Fericire ˇ Pentru a fi fericită cu un bărbat trebuie să-l înţelegi mereu şi să-l iubeşti puţin. ˇ Pentru a fi fericit cu o femeie trebuie să o iubesti enorm şi să nu încerci niciodată să o înţelegi.
Despre schimbare ˇ Femeia se căsătoreşte cu gândul că soţul ei se va schimba, dar chestia asta nu se va întâmpla. ˇ Un bărbat se căsătoreşte cu gândul că soţia sa nu se va schimba, lucru care însă se va întâmpla cu siguranţă.
Tehnica discuţiei ˇ În orice confruntare verbală, femeia are întotdeauna ultimul cuvânt. Orice cuvânt rostit de bărbat după ce ea a încheiat conversaţia este de fapt începutul unei noi runde de discuţii.
Cum să-ţi convingi rudele să nu te mai bată la cap să te căsătoresti ˇ Mătuşile în vârstă obişnuiau să mă şicaneze la fiecare nuntă spunându-mi: „Tu urmezi!” S-au potolit însă după ce le-am şoptit acelaşi lucru la fiecare înmormântare.
Un om avea un diamant, despre care își amintea că odată a fost foarte frumos, dar care de-a lungul anilor s-a acoperit de atâta praf și mizerie, încât acum arăta ca o piatră oarecare. Și atât de urât i se părea, că nu-l arăta nimănui. Dar într-o zi i-a venit o idee: a luat un […]
„Un zâmbet, spunea cineva odată, nu costă nimic dar oferă mult. Îi îmbogățește pe cei care îl primesc, fără să-i sărăcească pe cei care îl oferă. Nu durează decât un moment, dar amintirea lui poate dura toată viața. Nu există om atât de bogat sau de puternic încât să-i prisosească, și nu există om prea […]
ÎN CARTEA LOR The Preacher and the Presidents, autorii Nancy Gibbs și Michael Duffy descriu în detaliu ascensiunea extraordinară și influența pe care reverendul Billy Graham a avut-o nu doar asupra a șapte dintre președinții SUA, ci și asupra multora dintre liderii globali din lumea vestică. Această cale nu a fost ușor de urmat, spun […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Păreri