Arhiva | Iași RSS feed for this section
Câinele Japonez – Ioan Antoci
3 nov.În urmă cu doi ani scriam un articol pe blog, despre scenaristul Ioan Antoci ,care a obținut in 2009 , la Cannes, Premiul Krzysztof Kieslowski pentru <<Cel mai bun şcenariu din Europa Centrală şi de Est, cu povestea „Câinele japonez”>>.
Sunt fericită să anunt apariția filmului în 2013 si felicitări Ioan Antoci.
Vă încurajez să-l vizionați, merită!
Premiera națională a avut loc pe 18 octombrie 2013 , așadar îl puteți urmări în cinematografe.
Trailer:
Mai multe informații:
https://www.facebook.com/CaineleJaponez
Lecţie de română predată pe Facebook
27 iun.
O profesoară de limba şi literatura română din judeţul Iaşi a devenit vedetă pe reţeaua de socializare după ce, la începutul acestei luni, a postat pe profilul personal de Facebook câteva sfaturi pentru elevii săi.
Lecţia de gramatică a profesoarei Elena-Ramona Chifan, de la Şcoala Gimnazială din Ciurea, judeţul Iaşi, strânsese până marţi după-amiază peste 1.000 de share-uri, dar şi zeci de comentarii şi sute de like-uri.
Mai jos, integral, lecţia de gramatică a profesoarei Elena Chifan, postată pe Facebook:
„Dragi elevi,
Deşi vă bat cam 9 ore pe săptămână la cap (vă mulţumesc pentru prezenţa de 100% la cele 5 ore de pregătire suplimentară săptămânală, recunosc e o minune) ştiu că nimic nu are un mai mare impact asupra voastră ca facebook-ul şi ale lui postări.
Prin urmare, daţi „like” dacă aţi înţeles şi „comm” dacă aveţi nelămuriri. Corect este „frumoaso!” nu „frumoas-o!” şi deja ştiţi din melodia lui Krem cine are cratimă.
„Doar” se foloseşte cu forma pozitivă a verbului, iar „decât” cu cea negativă. (Ea are 25 de ani. Nu are decât 2 lei în buzunar.) Adverbul „decât” se mai foloseşte şi atunci când construim propoziţii comparative de inegalitate. (Antonia este mai deşteaptă decât Inna.)
Atunci când vreţi să fiţi amabili cu doamnele şi/sau domnişoarele, nu vă adresaţi cu „dragele mele”. Tocmai le-aţi făcut maşini care scot apa de pe fundul unui râu. Corect este „dragile”.
Atunci când planificaţi o ieşire la o cafenea sau la o cofetărie este impropriu să spuneţi „căutăm locaţie”. Pentru că nu închiriaţi clădirea ca să vă petreceţi restul zilelor acolo, ci beţi doar un suc (nu altceva, sper). „Locaţie” înseamnă spaţiu pentru închiriat.
Corect este „Ce faci, păpuşă?” nu „Ce faci, păpuşe?” „Ă”-ul din final nu este ţărănesc, aşa cum v-aţi fi aşteptat. Sfatul meu este să găsiţi un apelativ ceva mai original (mai speşăl) dacă nu vreţi să vi se răspundă cu „Bine, păpuşel.” plus un ghiozdan sau o geantă în cap.
„Serviciu” şi nu „servici” – fie că e vorba despre locul unde vă veţi câştiga pâinea (dacă promovaţi examenul de evaluare naţională) sau serviciul de cafea pe care mama îl va arunca în capul vostru, pe lângă alte obiecte avute la îndemână (dacă nu îl promovaţi).
Structura „Vizavi de problema discutată anterior…” poate fi tradusă doar aşa: „peste stradă de problema discutată anterior…”. Pentru că „vizavi” nu înseamnă decât „peste stradă”, contrar părerii că un cuvânt de origine franceză poate fi abuzat cum avem noi chef. Dacă nu aveţi probleme peste stradă, nu-l folosiţi.
„Să aibă” şi nu „să aibe”. Ca să nu mai vorbim de şi mai urâciosul „să aive”.
De asemenea, „Vroiam să vă rog să mă învoiţi…” este greşit. „Voiai” să spui ceva, iar eu voiam să te exprimi corect şi să fii prezent la oră.
Ştiţi momentele alea în care cuvântul pe care îl scrieţi are ca ultimă literă un „i” şi voi nu ştiţi dacă trebuie să stea singur sau să îşi mai aducă vreo 2-3 prieteni? Ei bine, totul este ştiinţă. Pentru a nu fi incult, trebuie să citeşti. Nu fi nerăbdător, fii precaut. Nu e important a şti câte postări sunt pe facebook într-o zi, ci este important să ştii lecţiile la limba română. Verbul „a fi”, de obicei, dă cea mai mare bătaie de cap – „A fi sau a nu fi corigent, aceasta-i întrebarea”.
Se scrie „fii”, cu doi i, numai la:
– imperativ afirmativ: Fii cuminte!
– conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.
– viitorul format de la conjunctiv: o să fii, nu o să fii.
În rest e „fi”, cu un singur i:
– infinitiv: a fi; – imperativ negativ: Nu fi obraznic!;
– condiţional prezent: aş fi, ai fi; – condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut;
– conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut;
– viitor: voi fi, vei fi; – verb + FI: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.
De asemenea, substantivele masculine cu rădăcina terminată în -i au la plural nearticulat -ii (i din rădăcină + i desinenţa de plural) şi la plural articulat -iii: copil – copii – copiii. Copiii învaţă cu drag la limba română (primul i face parte din rădăcină, al doilea i este desinenţă de plural, iar al treilea i este articol hotărât).
Structura „Aveţi detalii în ataşament” se regăseşte în aproape toate mail-urile. Există o problemă totuşi: ataşament înseamnă „afecţiune (puternică şi durabilă) faţă de cineva sau ceva. – Din fr. attachement.” Aşa că dacă nu vreţi să includeţi sentimentele în afaceri poate schimbaţi structura în „Aveţi detalii în fişierul ataşat” atunci când vă veţi depune CV-urile.”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi
7 nov.Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi este un loc unde s-au întâlnit poveşti din toate timpurile.
Îmi place foarte mult să mă plimb acolo, deoarece îmi dă senzaţia de linişte. Vă recomand, dacă ajungeţi în Iaşi, sau locuiţi în apropiere, să (re)vizitaţi Grădina Botanică. Şi, chiar un tur virtual al acesteia este de bun augur.
Scurt istoric
Existenţa Grădinii Botanice din Iaşi are o istorie zbuciumată care a parcurs o perioadă de peste un secol până să ajungă aşa cum o vedem şi o admirăm noi astăzi.
Anastasie Fătu
Alături de alte priorităţi culturale emanate din vechea capitală a Moldovei un loc deosebit îl ocupă şi înfiinţarea la Iaşi, în anul 1856, a primei Grădini Botanice din România, de către medicul şi naturalistul Anastasie Fătu, mare patriot, filantrop şi om de cultura. Amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii în apropiere de Râpa Galbenă, avea să fie pentru mulţi ani, până la moartea marelui cărturar, un important centru cultural pentru tineretul studios din Iaşi care avea posibilitatea de a studia botanica pe material viu, dar şi un mijloc de instrucţie şi educatie pentru toţi iubitorii naturii.
Iată ce a scris chiar Anastasie Fătu în 1870 în prefaţa la lucrarea „Enumeraţiunea speciilor cultivate în Grădina Botanică din Iaşi ” privind înfiinţarea şi scopurile acestei grădini: „Încă din 1856 am pus fundamentele unei Grădini Botanice în oraşul Iaşi. Această instituţie, care la început a propăşit foarte încet, fiind redusă la propriile mele mijloace, mai târziu a prosperat mai bine, subvenţionată fiind de Casa Statului şi a Comunei Iaşilor…„.
„Fondând această grădină mi-am propus a îmbunătăţi salubritatea oraşului Iaşi, a îndemna pe „giunimea” studioasă la învăţarea botanicei şi a procura iubitorilor de ştiinţe naturale ocaziunea de a contempla frumuseţile naturii în momentele lor de repaus„.
Prin eforturile financiare proprii susţinute cu intermintenţă de autorităţile publice, gradina lui A. Fătu a durat până la moartea sa(1886), după care terenul a fost vândut de urmaşii acestuia şi tot materialul botanic adunat cu migală de o viaţă, s-a risipit.
Despre prima Grădină Botanică din România şi întemeietorul ei A. Fătu, ne mai aminteşte astăzi denumirea a două străduţe din vecinătatea fostei grădini: Str. Florilor şi Str. A. Fătu, aflate în apropriere de Râpa Galbenă.
Stimulată de interesul manifestat faţă de gradina lui A. Fătu, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi, înfiinţează, în 1873 o a doua Grădină Botanică în jurul sediului acestei societăţi, actualmente Muzeul de Istorie Naturală. Sarcina organizării acestei noi grădini este încredinţată Dr. Dimitrie Brandza, iar fondurile necesare au fost furnizate de societate. În cea mai mare parte, plantele acestei Grădini au fost oferite de către A. Fătu din grădina sa sub formă de plante vii şi seminţe, aşa cum reiese din cererea acestuia din 11 ianuarie 1873. Parte din plantele sădite de D. Brandza (doi stejari, doi plopi şi un castan porcesc) mai dăinuiesc şi astăzi în părculeţul din curtea Muzeului de Istorie Naturală.
În 1870, conducerea Universităţii din Iaşi ia în discuţie problema înfiinţării unei grădini botanice proprie pe terenul din spatele vechii clădiri a Universităţii, unde în prezent se găsesc clădirile Institutului de Medicină şi Farmacie. După această hotărâre s-au făcut unele plantări, dar abia în 1876 s-au alocat fonduri de la buget care au permis o dezvoltare mai amplă a grădinii. Se pare că atât fondurile alocate, cât şi spaţiul din preajma Universităţii nu au fost suficiente pentru a satisface cerinţele tineretului de la Universitate, având o existenţă simbolică.
În 1900 la insistenţele repetate (încă din 1895) ale Prof. Al. Popovici, Universitatea cere să-i fie cedat terenul din spatele actualului Palat al Culturii pentru înfiinţarea unei noi grădini botanice. Demersurile repetate pentru obţinerea fondurilor necesare înfiinţării acestei grădini au rămas fără un răspuns concret. Cu toate că, s-a întocmit un proiect de amenajare foarte amănunţit, el nu s-a putut finaliza niciodată din lipsă de fonduri şi mai târziu ca urmare a consecinţelor primului război mondial. De acest proiect ne mai aminteşte astăzi doar strada Botanica din vecinătatea ştrandului.
Pentru a satisface cerinţele învăţământului biologic, în 1921, Prof. Al. Popovici înfiinţează o nouă grădină botanică pe terenul din spatele noii clădiri a Universităţii cu suprafaţa de cca. 1 hectar, pe care se construieşte un mic complex de sere pentru plantele tropicale.
Această gradină a servit învăţământului botanic ieşean timp de peste 40 ani, până în1963-1964 când a fost mutată pe actualul amplasament din Dealul Copoului. Din această ultimă grădină botanică se mai păstrează şi astăzi arborii şi arbuştii din parcul aflat între vechea clădire a Universităţii, Cantina studenţească şi căminele studenţeşti de pe Bd. Copou şi o mica seră „turn” în care se cultivau palmieri şi bananieri.
În 1960, cu ocazia sărbătoririi centenarului Universităţii s-a prezentat situaţia Grădinii Botanice şi s-a ajuns la concluzia că nu mai corespunde cerinţelor învăţământului, şi în 1963 s-a ales ca teren de amplasare a unei noi grădini botanice în Dealul Copoului pe Str. Dumbrava Roşie. S-a elaborat un studiu tehnico-economic şi în următorii ani a început preluarea terenurilor, organizarea reţelei de drumuri şi alei, plantaţiile, construcţia şi popularea serelor, la început cu materialele provenite din vechea grădină botanică.
Suprafeţelor de teren preluate iniţial li s-au adăugat treptat altele, ajungând astăzi la aproape 100 de hectare.
Din anul 2000, Grădina Botanică din Iaşi este membru fondator al Asociaţiei Grădinilor Botanice din România.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Liceul de Informatică „Grigore C. Moisil”, Iaşi
6 nov.Dat fiind faptul că am absolvit acest liceu în Iaşi şi că mi-au rămas amintiri plăcute voi povesti câteva cuvinte.
Liceul de Informatică din Iaşi se deosebeşte în primul rând prin performanţe notabile la fiecare disciplină de studiu. Valoarea liceului este demonstrată atât de numărul mare de premii obţinute de elevi la concursurile şi olimpiadele şcolare, cât şi de rata ridicată a celor care au continuat studiile la universităţi si facultăţi de diferite specialităţi, din ţară şi din străinătate. Un număr însemnat de absolvenţi ai liceului îşi fac cunoscută prezenţa în ţări din America, Europa şi chiar Japonia, lucrând la firme de prestigiu precum Microsoft şi Red Hat.
Un asemenea succes nu ar fi posibil fără un colectiv de profesori deschişi şi foarte bine pregătiţi, îndrumaţi de doamna director Carmen Losonczy.
Un alt capitol, apreciat în acest liceu, este cel referitor la sport, în sensul că înveţi şi cum să te menţii sănătos. În special se practică baschetul, echipe de băieţi şi echipe de fete. Rezultate foarte bune, calificări multe şi, bineînţeles, premii pe măsură. Este de la sine înţeles că eforturile depuse atât de antrenori, cât şi de echipe, s-au concretizat întro recompensă adusă liceului. Şi eu am fost în echipa şcolii, dar m-am ocupat şi de revista de sport. În continuare am să scriu despre un articol, scris de un profesor de matematică al liceului şi publicat în revista amintită. Numele lui este Ilie Croitoru, născut întrun sat din zona Fălticenilor şi, se referă la un sport, oarecum pe locul doi din punct de vedere al practicării, fotbalul (articolul are şi un pic de umor):
<<Putem eticheta ca tradiţională manifestarea sportivă săptămânală la care participă cu adevărat entuziasm dăscălimea Liceului de Informatică, în spaţiile având această destinaţie- sala de sport sau terenul de fotbal. Interesantă este reacţia colectivelor de elevi, care, în dorinţa de a se impune ne provoacă la întâlniri competiţionale. De cele mai multe ori profesorul e profesor şi, ca urmare, rezultatele ne sunt favorabile (nefiind necesar să aducem cataloagele pe teren). Beneficiem din plin de colegialitatea , entuziasmul şi tinereţea întregii catedre de sport şi ne completăm cu adevărat. Competiţiile, conţinând participările noastre pot fi abordate şi dintr-o perspectivă mai relaxantă.
Sunt jucători care văd verde în faţa ochilor din cauză că li s-a arătat cartonaşul roşu, ca urmare a unui act infracţional realizat :
„Boule mi-ai rupt piciorul, Profesoru-i autorul. Şi-atunci toţi pe el să sară: Huliganule! Afară! „.
Noi sugerăm interzicerea prezenţei în tribune a cardiacilor, gravidelor sau elevilor de peste 70 de ani, fără acordul părinţilor, sau neînsoţiţi de aceştia. Interzicem ruperea unui număr impar de picioare la acelaşi jucător. Cu toţii facem sport şi ca să slăbim. Nu toţi reuşim, vezi cazul lui Sorin :
„În fiecare zi m-am cântărit, Sperând să scad în greutate, Dar, ca să vezi fatalitate, Mă-ngraş de bucurie c-am slăbit.”
Avem speranţe de artişti în domeniu, noroc că ne temperează Mişu:
„Stimaţi confraţi ai artei pure, La promenada din pădure, Umblaţi atenţi să nu călcaţi, … în ce creaţi.”
Suntem critici la adresa tineretului nostru aborigen :
„În satul meu, de cum dau zorii, Şi cade roua pe poteci, Flăcăii, mândri ca bujorii, Se-ntorc trudiţi … din discoteci. ”
Suntem preocupaţi de problematica Comunităţii Europene. Avem chiar un paralelism „zootehnic”:
„Fără jenă o pot spune, Sigur şi documentat: Şi la noi sunt vaci nebune, …după taurul din sat!”
Colaboratorii de la fotbal, mă ironizează declarându-mă „căpitan”. Îmi iau în serios rolul, dar le mai dau liber „subalternilor”. Află unul dintre ei :
„În permisie acesta, A-nţeles şi el sărmanul, Stând cu soacra şi nevasta, Cât de blând e căpitanul.”
Medicul echipei e şi el precum breasla:
„Văzând că pacientul iar, Veni la dânsul fără dar, Îi spuse medicul tăios: – Să fii matale sănătos!”
Cum paradoxurile se produc şi la noi, despre un elev se spune:
„E blând, amabil, priceput, Nu e servil, nu-i prefăcut. E silitor, atent, corect, Într-un cuvînt … un tip suspect.”
Costică este bine surprins de :
„Murdăria deranjează, Supără şi poluează, Are grave consecinţe, Zise el mâncând seminţe.”
P.S. Şansa prin fotbal a mai fost exploatată şi pentru ca, prin acest articol, să trec în revistă câteva esenţializări ale spiritului.
Căpitanul Ilie Croitoru (colaboratori sunt colonei, generali…)>>
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Sorina Chirilă
Zâmbetul Soarelui 
Păreri