Dulce Bucovină,
Veselă grădină,
Cu pomi roditori
Şi mîndri feciori!
Cuib de păsărele
Albe, sprintenele,
Care-n ochii lor
Au foc răpitor.
Tu, ce eşti o floare
Căzută din soare,
Cu trei alte flori,
A tale surori!
Ele cătră tine
Privesc cu suspine
Şi tu le zîmbeşti
Cu zîmbiri cereşti.
Dulce Bucovină!
Vîntul ce înclină
Cu aripa lui
Iarba cîmpului,
Naşte prin şoptire
Scumpa amintire
De-un trecut frumos,
Mare, glorios.
Fii în veci voioasă
Precît eşti frumoasă !
Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Mircea, anterior Magdalena – Anca Manole, (n. 14 iulie 1967, Vălenii de Munte, județul Prahova — d. 14 iulie 2010, Otopeni, județul Ilfov) a fost o solistă vocală, compozitoare și instrumentistă română.
Biografie
Anii copilăriei. Ucenicia și studiile (1967 – 1987)
Magdalena-Anca Manole s-a născut la data de 14 iulie 1967 în orașul prahovean Vălenii de Munte, fiind primul copil al cuplului format din Ion și Eugenia Manole; la un an distanță se naște Marian, singurul frate al Mădălinei.Interpreta a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie, fiind dornică să cunoască tainele chitarei, tânăra artistă ia lecții de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreață de muzică folk din Ploiești. La vârsta de cincisprezece ani devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu. Concomitent, Mădălina Manole și-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploiești, pe care l-a absolvit ulterior. De asemenea, Mădălina Manole a terminat Școala de controlori trafic aerian Băneasa și a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.
În adolescență tânăra interpretă, vrând să se afirme în planul muzical, formează împreună cu Ștefania Ghiță duetul Alfa și Beta,cu care participă la spectacolele Cenaclului Flacăra. De asemenea, Mădălina Manole devine cea mai tânără membră participantă a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului și concomitent colaborează cu diverși interpreți precum Victor Socaciu sau Roșu și Negru. Între anii 1982 și 1985 cântăreața urmează cursurile Școlii Populare de Artă, făcând parte din grupul care i-a avut ca mentori pe Mihaela Runceanu și Ionel Tudor. La finele anilor 1980 Dan Ștefănică îi încredințează piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer”, care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu”, în regia lui Dorin Doroftei. Cu această ocazie, interpreta joacă și primul rol într-un film.
Debutul și succesul discografic (1988 – 1996)
În anul 1988 Mădălina Manole îl întâlnește pe Șerban Georgescu prin intermediul lui Costin Diaconescu, un vechi amic care lucra la Radio România. Cei doi artiști colaborează la scurt timp, iar Manole participă în același an la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Diaconescu. Deși obține doar o mențiune, conlucrarea celor doi avea să poarte un rol important în cariera interpretei. La finele anilor 1980 interpreta a participat, alături de Mihaela Runceanu și Laura Stoica, la un turneu susținut în Ardeal, care a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea revitalizării financiare a Teatrului de Stat din Oradea. În 1989 cântăreața urcă pe scena festivalului de la Amara, gală pe care avea să o îndrăgească pe parcursul cariererei sale profesioniste, revenind de două ori în cadrul ceremoniei ialomițene.
Începând cu 1990 Manole a susținut recitaluri în diferite regiuni din România, iar un an mai târziu una dintre piesele sale, compusă de Georgescu și intitulată „Fată dragă”, câștiga popularitate la posturile radio din țară și avea să devină „compoziția de semnătură” a artistei. Notorietatea sa fiind în creștere, interpreta a semnat un contract de management cu Electrecord, iar primul său album de studio a fost lansat în 1991 sub egida acestei companii. Concomitent avea loc lansarea primului fan-club dedicat interpretei, care era condus de studenții Ciprian Antochi și Claudia Panaite, iar în 1992 erau deschise noi filiale în diverse regiuni ale țării. La vremea respectivă Manole începea să susțină o serie de concerte în fața diasporei române din Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania și Franța.
Având în vedere succesul comercial al discului Fată dragă, care era consemnat la vremea respectivă de revista Billboard, Manole a hotorât să imprime un nou album de studio în anul 1993. Materialul discografic, intitulat Ei și ce?, conține opt piese în stilul folk-rock, majoritatea compozițiilor fiind create de Șerban Georgescu. Albumul s-a bucurat de succes în România, iar postul radio Contact o desemna pe Mădălina „Cea mai bună artistă pop”.
În anul 1994 are loc oficializarea relației amoroase dintre interpretă și partenerul său de viață, compozitorul Șerban Georgescu. La vremea respectivă mariajul celor doi era pus sub semnul întrebării de către presă și fanii cântăreței deopotrivă, Manole fiind acuzată că avea interese materiale să se căsătorească cu Georgescu; de asemenea, diferența de vârstă dintre cei doi era unul dintre motivele care stârnise consternarea publicului.
În anul 1995, cântă la București în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susținut de formația Los del Rio.
Anii 1997 – 2003
În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop românești care intră în catalogul unui mare producător muzical internațional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Lucreția Ciobanu, Mioara Velicu.
În anul 1997, prezintă alături de Octavian Ursulescu ediția aniversară a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Teatrul Dramatic Brașov. Mădălina Manole este aleasă de concernul internațional Procter&Gamble pentru ca imaginea ei să fie folosită la lansarea în România a unui produs cosmetic ocazie cu care se alege cu porecla „fata cu părul de foc”, aluzie la culoarea părului în lumina reflectoarelor.
În 1997, ia ființă Asociația Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural și umanitar. Mădălina Manole este invitată în cele mai importante emisiuni de televiziune și radio, iar numele ei ține capul de afiș alături de artiști consacrați ai divertismentului românesc. Susține sute de spectacole organizate în România de impresari importanți ai momentului. „Îmi aduc aminte că eram plecată cel puțin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam și desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline și zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne și oase pe străzile din orașul lor, păpușile pe care mi le aduceau copii la fiecare spectacol, autografele și scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puțin plăcute din viața mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunțările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, a declarat Mădălina Manole.
În anul 2000, obține distincții pentru cea mai bună interpretă pop și cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România și respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România.
În 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat ca cel mai bun album pop de către Radio România Actualități.
Ultimii ani de activitate (2004 – 2010)
Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea. După divorț, Mădălina Manole a declarat că „erau momente din zi în care îl adoram și alte momente în care l-aș fi împușcat”.
În 8 iunie 2009 cântareața Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băiețel de 2.600 g și 56 cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.
Bebelușul Mădălinei Manole a venit pe lume, în jurul orei 13.00, la Maternitatea Giulești din capitală. La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea și l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.
Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” și reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.
În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.
Moartea subită
Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan) iar decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde a efectuat o repetiție muzicală.
Fanii și publicul și-au putut lua un ultim rămas bun de la artistă perindând pe lângă sicriul cu corpul neînsuflețit al acesteia care a fost expus la Casa Radio din București și apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.
„Fata cu părul de foc”, Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obișnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin sinucidere, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situații, în fața bisericii Sfinții împărați Constantin și Elena din Ploiești și apoi a fost înhumată în cimitirul Bolovani din Ploiești.
Piese din repertoriul propriu
Șerban Georgescu: „Vino, dragostea mea”, „O floare pentru mai tîrziu”, „Asta e doar viața”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „Nu ești chiar un înger”, „Să nu mă minți”.
Am menţionat deja de câteva ori importanţa oferirii şi recepţionării feedback-ului în toate tipurile de învăţare experienţială. Multe jocuri necesită ca feedback-ul să fie dat reciproc de către participanţi. Încearcă să te asiguri că feed-back-ul este făcut clar şi menţionând motivul de ce acesta este dat. Iată câteva principii care ţin de oferirea şi primirea feedback-ului de la Pfeiffer şi Jones (1972):
1. Feedback-ul trebuie oferit, dar poate fi refuzat. Nu are sens să oferi feedback unei persoane care nu l-a cerut şi nu îl doreşte. Cel mai bun semn pe care cineva poate să-l dea pentru a sugera că este dornic să acţioneze asupra feedback-ului primit este faptul că l-a cerut.
2. Feedback-ul trebuie să se refere la comportamente specifice în situaţii concrete.
3. Comportamentul descris trebuie să fie modificabil. Nu contează cât feedback daţi: acesta nu va avea nici un efect dacă persoana care îl primeşte este inaptă să acţioneze asupra lui. Dacă contactul vizual observabil al cuiva este redus, deoarece persoana poartă ochelari cu lentile groase, de exemplu, nu va fi util să comentaţi acest fapt.
4. Atitudinea persoanei care oferă feedback trebuie să fie pozitivă faţă de persoana care îl recepţionează. Nu trebuie să aveţi gânduri de marcare a punctelor pentru persoana căreia îi acordaţi feedback-ul.
5. Feedback-ul trebuie să ţină cont de relaţia dintre emiţător şi receptor (de exemplu, animator – participant, animator – animator, participant – participant). Acesta trebuie să satisfacă necesităţile receptorului mai mult decât ale emiţătorului.
6.Feedback-ul trebuie să fie bine încadrat în timp. El trebuie oferit imediat după experienţa trăită. Abilitatea receptorului de a-şi aminti subiectul feedback-ului poate scădea dacă acesta este amânat pentru mai târziu. Pe de altă parte, înainte de a fi dornici să primească feedback-ul altcuiva, oamenii doresc deseori să-şi descrie propriile sentimente despre ce au făcut şi alte forme de autofeedback. Permite-le să facă acest lucru, pentru că vor avea un beneficiu mai mare din autocriticism decât din ceea ce le poţi spune tu.
7.Feedback-ul descrie un comportament şi nu îl evaluează: „M-am simţit ameninţat atunci când ai ridicat vocea”, în loc de „Eşti un monstru când strigi la mine”.
8. Feedback-ul trebuie să reliefeze consecinţele unui comportament asupra celui care îl oferă sau asupra altor persoane, de exemplu „Când ai început să vorbeşti, ai ridicat vocea şi asta m-a făcut să mă sperii, gândindu-mă la ce vei face mai apoi”.
9. „Mi-a plăcut mai mult când…, deoarece…”, „Nu mi-a plăcut când…, deoarece…”, „Data viitoare ai putea să…, în loc să…” sunt începuturi bune pentru feedback.
10. Ceea ce se aude nu întotdeauna este recepţionat. De aceea este bine să rogi receptorul să rezume feedback-ul pentru a evita tendinţa unor oameni de a ignora feedback-ul, fie pozitiv sau negativ.
11. Abilităţile de ascultare ale receptorului contează şi acest ghid conţine jocuri care dezvoltă aceste deprinderi. A nu căuta să justifici acţiunile cuiva este deosebit de important.
12.Feedback-ul este un cadou din partea emiţătorului şi receptorul urmează să-i mulţumească.
13.Feedback-ul prin a treia persoană (altfel cunoscută ca „bârfitor”) este nesigur şi ineficient.
Un animator poate la fel căuta – sau găsi fără a căuta – feedback asupra acţiunilor sale, fie de la un participant, fie de la un coanimator şi acesta trebuie să fie acceptat cu aceeaşi atitudine.
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
* AFIRMAȚII. (Cerasela Rogen) * Ochii nu văd, dar sufletul cântă! * Perspective Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea. Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
* PASUL #10 Consider că este foarte important să ai o buclă de feedback, pentru a te gândi constant la ceea ce ai făcut și la modul cum poți să o faci mai bine. (ELON MUSK, fondator Tesla, SpaceX și OpenAI) Starea de flux implică mai mult decât concentrare, imersiune și implicare. Presupune să determinăm […]
Odată demult, într-un sat mic, trăia un tâmplar. El avea un atelier plin de scule de tâmplărie. Într-o zi pe când stăpânul nu era în atelier, uneltele s-au luat la ceartă. S-au sfădit multă vreme…– Ceva mai rău ca fierăstrăul, cel cu colţi ascuţiţi, nu se află sub soare! Dinţii lui sfâşie şi el taie […]
Bine te-am regăsit 🙂 Dat fiind că, obișnuiesc să citesc diverse materiale (articole online), m-am gândit să-ți transmit o selecție săptămânală, sub forma unei liste (a cunoașterii… am numit-o). De ce? Poate, pentru simplul fapt că, te pot ajuta să rezolvi ceva in viața ta sau te pot binedispune (până la un punct). Zis și […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Păreri