Live Text Iaşi: 4 Aprilie, de la ora 9:00, Afaceri.ro 2017 Forum

3 apr.

Update ora 14:17: Urmează o sesiune B2B

Update ora 14:06: Panel 4, Entrepreneurship: Challenges and road to succes, s-a finalizat.

Moderator a fost George Onofrei, iar reprezentanții de seamă: Angela Achiței(CEO Util Deco & Președinte ADV România), Marius Maier(Manager General & Owner CMC Grup Broker de Asigurare), Florin Jianu(Inițiator, Start-up Nation România).

S-au adunat idei pe tema propusă care s-au concretizat cu:

  1. Fluctuația de aplicare pentru programul Start-up Nation – a devenit ce nu s-a dorit,
  2. Atenția sporită asupra domeniului social și cum (nu)sunt susținute activitățile de acest gen,
  3. Expertiza românească nu este folosită la capacitatea care trebuie pentru a genera profit, sub toate formele, în România.

Update ora 13:15: Panel 3, Opportunities for Managers & Entrepreneurs, s-a încheiat.

Tema principală a fost dezbătută de Octavian Bădescu(Fondator și acționar majoritar, Sameday Courier), Peter Barta(Director Executiv, Fundația Post Privatizare), Doru Lionăchescu(Membru Board, Banca Transilvania & BT Capital Partners), Dan Zaharia(Senior Leasing Consultant, Extind Management) și moderată de George Onofrei(Redactor-șef, Iașul în afaceri).

S-au punctat următoarele aspecte:

  1. Iașul, ca orice oraș, trebuie să evite mimetismul și să se concentreze, mai degrabă, pe un diferențiator local,
  2. Se promovează și deschiderea către colaborare între firme, eventual axare pe parteneriat,
  3. Guvernarea locală înseamnă succes pentru orașul în care trăiești,
  4. În deschiderea unei afaceri este de preferat să urmezi un așa-zis „Road-Map”: Un plan orientativ de unde pleci și unde dorești să ajungi,
  5. Ca să devii bun în afaceri, este necesar să te pregătești constant,
  6. Capitalul românesc este asemeni unui jucător marginal, raportat la economia globală,
  7. Există în România un provincialism aproape generalizat( de exemplu nu se acceptă manageri din străinătate pentru firmele locale).

S-a primit și un răspuns structurat la întrebarea: De ce antreprenorii din anumite zone au succes și alții nu?

  1. Cultura antreprenorială se învață în familie,
  2. Acces la finanțare,
  3. Clusterizare – mai multe persoane reunite în preocupări similare.

Update ora 11:36: S-a finalizat panelul 2- British-Romanian Opportunities.

S-a purtat un dialog pe tema relațiilor comerciale între România și Marea Britanie. Actorii principali ai discuției, moderate de Alexandru Lăzescu(Redactor şef, Revista 22), au fost Raluca Constantinescu(Director for Trade and Investement, British Emabassy in Bucharest), Mark Baulch(Business Development Manager, Hampshire Chamber of Commerce), Colin Lovering(Chairman British Romanian Chamber of Commerce) și Călin Humă(President, Bridge).  Fiecare persoană a transmis informații utile despre cooperarea bilaterală în afaceri România-Marea Britanie.

British-Romanian Opportunities

Se pot concluziona trei mari direcții sugerate de invitați, pe această temă:

  1. Posibilul investitor din  Marea Britanie găsește în România sprijin pentru a realiza afaceri ușor; S-a implementat un sistem în care birocrația să nu mai devină motiv de eșec, când te conectezi la piața românească,
  2. În sens invers, investitorii români sunt încurajați să vină în Marea Britanie, să deschidă o firmă; Aici ajută foarte mult să cunoști țara și specificul ei, pentru că există un solid canal de distribuție afaceri,
  3. Sistemul de afaceri  să nu depindă în totalitate de resursa umană ( vezi cazul asigurării securității, din toate punctele de vedere).

Reprezentanții din străinătate au asigurat faptul că „prietenia de afaceri” nu se termină la început de Brexit. Este doar un motiv în plus pentru a determina întărirea relațiilor comerciale. De asemenea, au repetat faptul că Hampshire este o locație asemănătoare Iașului și care poate sprijini colaborări bilaterale de succes.

Update ora 10:39 Prima parte a conferinței Afaceri.ro 2017 Forum s-a încheiat.

Debutul a fost susținut de Marius Alexa(CEO, Arhipelago), care a salutat participanții și a amintit despre scopul acestui eveniment.

Marius AlexaS-a dat startul unei discuții despre Iași, cu accent pe turism, evenimente și calitatea de oraș modern, sustenabil.

Astfel, alături de moderatul Grațian Mihailescu(fondator Urbanize Hub), invitații Paul Butnariu(Preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi), Radu Botez(Viceprimar Municipiul Iaşi), Simona Metea(Sales Manager România, Blue Air), Mihai Bulai(Lector univ. dr. & iniţiator INTERFACE-IS), Ovidiu Biber(organizator festivalul Afterhills), Bogdan Baianu(organizator festivalul Neverwas) au tratat tema amintită anterior.

S-au putut observa următoarele concluzii:

  1. Iașul are inițiative pentru turism prezentat în cele mai mici detalii( platformă online cu informații, dezvoltare aplicații inteligente și mobil, trafic alternativ în oraș, pregătire de ghizi încă din timpul facultății, crearea de hărți special pentru turiștii ce vizitează pentru o perioadă Iașul),
  2. Simona Metea a punctat despre istoricul, prezentul și viitorul Blue Air în România, respectiv Iași(de exemplu rutele noi către Constanța),
  3. Amănunte despre cum să (nu)organizezi un eveniment ca Afterhills, Neverwas. Ce este de reținut este că experiența organizatorilor a scos la lumină importanța colaborării pentru a face un festival de succes. Se putea evita amânarea Neverwas la Iași.

 

Află primul noutăţile evenimentului de business, organizat sub egida Arhipelago şi MBEvent: Afaceri.ro Iasi 2017 Forum 

Sorina Chirilă, adică  blogul Zâmbetul Soarelui, redactează un live text, în acest articol. 

Aşadar, te rog notează datele importante: 4 Aprilie, orele 9:00 – 17:00.

Iată câteva dintre subiectele abordate:
– Iașul în context regional și continental,
– Produse românești: dezvoltare și extindere internațională,
– Iași 2017-2027: tendințe și predicții,
– Investiții internaționale în Iași.

Speakeri:

Live Text Iaşi: 4 Aprilie, de la ora 9:00, Afaceri.ro 2017 Forum


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Harry CHAPIN – Leagănul pisicii

3 apr.

Ieri, a venit pe lume copilul ce-l doream
S-a întâmplat aşa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Şi-a învăţat să umble făr’ să ştiu eu
Primele vorbe când le-a spus, acasă nu eram,
Şi a crescut, şi-l auzeam
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am să fiu.”

***

Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

***

Deunăzi baieţelul a făcut zece anişori
„Mulţumesc tăticule pentru minge, mi-a spus din ochişori”;
„Hai să ne jucăm
Hai să mă înveţi s-o aruncăm”;
I-am spus: „Nu azi, că sunt pe grabă
Şi am cam multă treabă”.
“În regulă” a grăit,
Şi a plecat spăşit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
„Tăticule, ca tine am să fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am să fiu”.

***

Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

***

Deunăzi s-a întors de la facultate,
Şi recunosc că-i un bărbat şi jumătate.
„Fiule, sunt mândru de tine. Nu poţi să stai?”
A dat din cap şi mi-a zâmbit, dar vai,
„Aş vrea cheile de la maşină să mi le dai,
Şi ne vedem noi mai târziu. Ce faci nu mi le dai?”

***
Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Când vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

***
M-am pensionat de mult şi băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunazi, într-o după-masă,
I-am spus „Aş vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis „Cu drag, tată, dar am si eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă … şi copiii au gripă
Dar mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Că într-adevăr s-a făcut mare şi e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.

***

Leagănul pisicii şi linguriţa de argint cea bună
Băieţelul cel trist şi omul de pe lună.
„Cand vii acasă, tăticule?” „Nu ştiu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Sursa: 1


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


De ce ţipă oamenii unii la alţii ?

2 apr.

Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:
-De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
-Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? înrebă din nou înţeleptul
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
-Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.
În final, înţeleptul concluzionă, zicând:
-Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

Mahatma Gandhi

De ce ţipă oamenii unii la alţii ?


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Prieteni, biciclete, Share Your Box şi voie bună

2 apr.

5 prieteni buni împart ziua de sâmbătă a fiecărei luni, începând cu debutul de primăvară. Aleg ieşitul în aer liber cu ajutorul bicicletelor, joacă diverse sporturi, merg la film, într-un cuvânt relaxare.  Acesta este şi programul de sâmbata asta, când s-au hotârât să facă un tur al Bucureştiului folosind bicicleta. Poate aşa pot determina şi  alte persoane să renunţe la maşini şi să se bucure de transport altfel.

Numai că, Andrei, unul dintre băieţi a dorit să facă o surpriză colegilor şi a comandat mâncare chinezească la pachet. Undeva, la jumătatea distanţei parcurse îi aştepta un concept delicios sub denumirea de Share your box. Anume, combinaţii de mâncare cu specific chinezesc, adunate într-o cutie, din care servesc toţi cei prezenţi. Mai generic, împarţi cu toţi prietenii, nu numai voia bună, ci şi ceva cu totul special şi delicios.

Livrarea s-a făcut imediat, iar Andrei a avut grijă să mulţumească firmei, deoarece a primit şi 15% discount. Motivul pentru care a beneficiat de reducere? A comandat de pe telefonul mobil, folosind noua aplicaţie Wu Xing

Wu-xing-App

Colegii s-au delectat cu cele mai interesante arome şi au depănat poveşti frumoase. Şi-au adus aminte, totodată, că au mai savurat delicatesele Wu Xing şi în alt sezon, cu altă reîntâlnire. A fost la fel de palpitant şi gustos.

Toată aceasta activitate le-a menţinut foarte ridicat nivelul de energie, fapt pentru care au decis să transmită şi altora din ea. Cum au procedat?

Şi-au făcut selfie cu mâncarea, cu ei împreună bucurându-se de moment şi, mai apoi, au încărcat fotografiile online, unde au dat tag şi share. Se citea pe chipul lor mulţumirea, fapt demonstrat şi de numărul mare de aprecieri ai prietenilor virtuali.

Şi-au continuat fericiţi periplul prin Bucureşti şi au ajuns spre seară în locul iniţial din care au plecat. Aici şi-au luat la revedere şi au pus la cale şi programul pentru sâmbăta următoare. Vom vedea ce urmează. 🙂

*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017

 


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Constantin Bârjoveanu- 12 ani de tăcere

31 mart.

Avatarul lui grmelidonMelidonium

 „Talent, spirit de observaţie, receptivitate spre cunoaştere, excepţională putere de munca, toate au format un conglomerat de „roci şlefuite“ în manieră artistică, care alcătuiesc testamentul lăsat de Constantin Bârjoveanu romaşcanilor“  (Emilia Țuțuianu)

  Trecut-au anii dar fără “Pisălog” 

“Aşa l-am cunoscut în ultimii săi ani, ca pe „Pisălogul” de la „Gazetă” şi mai puţin cu numele-i de Bârjoveanu. Necunoscutul de pe stradă şi prea cunoscutul cel din toate punctele cardi­nale ale culturii romaşcane. Mai mult un „Polilog”, îmbrăcat în prietenoasa şi modesta-i înveşmîntare de „Pisălog”. De şapte ani, din nemiloasa ţărînă de care, simbolic parcă, s-a îndepărtat de ea pînă în penultima zi a vieţuirii sale, prin icarianul Deltaplan, „Pisălogul” e şi mai alături de noi, prin toate cele multe ce le-a zămislit; e „Pisălogul” nostru cel dintotdeauna.

„A trăit, a creat, a plecat”, lăsându- ne în urmă, în viaţă şi în suflet, „vieţuire de har”, „creaţie ca dar”…

Vezi articolul original 914 cuvinte mai mult