Iaşi: Eveniment de Design Floral la Palatul Culturii pe 26 şi 27 Noiembrie

15 nov.

Pasiunea mea pentru flori începe din copilărie şi este o caracteristică ce o păstrez vie şi astăzi. Fie că este vorba de cele de exterior, sau de interior, ambele îmi sunt la fel de plăcute. Le îngrijesc cu mare atenţie şi, astfel, mă pot bucura de culori şi miresme deosebite de-a lungul anului..

E adevărat că, până să reuşesc să ştiu detalii despre creşterea florilor a fost necesar să mă educ în acest domeniu. Dacă la început, mama mea mă ajuta cu diverse sfaturi, ulterior am înţeles că e nevoie şi de părerea specialiştilor.

Aşadar, am trecut la o altă etapă de sugestii şi bune practici, şi am ales să merg la evenimente dedicate special florilor. Aşa îmi pot completa cunoştinţele cu idei utile ce ţin de plantare, întreţinere şi multe altele.

Anul acesta vreau să adaug acestei liste şi partea de design floral. Astfel, m-am înscris la evenimentul Bloom Your Life Iaşi ce va avea loc la Palatul Culturii, Sala Voievozilor pe 26 şi 27 Noiembrie.

Vreau să învăţ despre artă, creativitate şi frumos, dar cu ajutorul florilor şi a specialiştilor de talie internaţională.

Cine sunt specialiştii ce vor transmite din experienţa lor?

Aşa cum se intitulează ei: oamenii florilor. Mai exact, Andreea Stor şi Raluca Olaru.

Andreea StorProfesor internaţional de floristică şi designer floral cu peste 10 ani de experienţă, fondatoarea Floristiq Art International, cea mai performantă şcoală de design floral din România şi una dintre cele mai bune din lume. Andreea a revoluţionat design-ul floral românesc şi a fost prima reprezentantă a României pe scenele internaţionale de profil. Este, de asemenea, preşedinta primei Asociaţii Naţionale a Floriştilor din ţară şi a pus bazele celui mai complex program de dezvoltare a floriştilor din România, FloristiqArt.

Raluca Olaru  – Designer florist şi owner Decro Floristica, a învaţat că florile sunt un fel de a fi, iar floristica o lume minunată cu un stil de viaţă diferit. În cei 8 ani de activitate, a pus în şcenă peste 200 de evenimente. Coordonează întreaga echipă Decro, semnează creația de design floristic şi însoţeşte clienţii pas cu pas pe drumul organizării evenimentelor. Este licenţiată în Design, de către Facultatea de Arte Vizuale şi Design din Iaşi, completându-şi studiile cu un program de master în cadrul Facultăţii de Horticultură Iaşi.

Iată  cum descriu organizatorii acest eveniment:

„Bloom your life Iaşi, organizat de Floristiq Art International în colaborare cu Decro Floristica, este un program unic de design floral, care îşi propune să înflorească viaţa participanţilor, indiferent dacă sunt florişti la început de drum, fac parte din lumea florilor de mai mulţi ani sau pur şi simplu sunt pasionaţi de frumuseţea florilor şi vor să înveţe să facă designuri florale pentru a le dărui prietenilor sau pentru a-şi decora casa.

Participanţii se pot pregăti pentru două zile de emoţie pură, în care vor realiza împreună o instalaţie florală inedită şi vor descoperi secretele designurilor florale, pe care până acum le vedeau doar pe Pinterest sau în reviste.

Două  zile pline de magie şi culoare, timp în care designerii florişti vor împărtaşi cu participanţii tehnici de design floral, secrete din domeniu şi multe alte surprize!

Cine poate participa?

  • Persoane care îşi doresc să înveţe cum să facă aranjamente florale pentru a le dărui cadou sau pentru a-şi decora casa,
  • Persoane care vor să-şi decoreze într-un mod inedit casa pentru sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou,
  • Pasionaţi de flori care se gândesc să înceapă o carieră în acest domeniu,
  • Florişti la început de drum care vor să cunoască tainele şi farmecul acestei meserii,
  • Florişti experimentaţi care vor să-şi îmbunătăţească tehnicile,
  • Pentru oricine îşi doreşte să trăiască o experienţă unică, emoţionantă, de neuitat, în cel mai romantic loc al Iaşului.

Care este programul evenimentului?

Sâmbătă, 26 Noiembrie:

  • 16:00-19:00 Demonstraţie de design floral
  • 19:00-20:00 Networking

Duminică, 27 Noiembrie

  • 11:00-19:00 – Workshop de design floral

Cum se pot face înscrieri?

Bilete disponibile aici  sau contactând pe Raluca Olaru, designer florist – raluca@decro.ro; 0749 077 779

În încheiere, îţi lansez şi ţie, cititorul acestui articol, provocarea de a participa la acest frumos eveniment floral. Probabil, şi videoclipul următor, alături de detaliile primite,  te vor convinge să spui un  DA hotărât:

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ştiai că ~ 33

11 nov.

Bună 🙂

O nouă zi de vineri, o nouă porţie de curiozităţi. Iată ce am pregătit:

1. O hartă interactivă te ajută să ştii mai multe despre Internet –  trecut, prezent şi viitor. Este realizată (în limba engleză) de cei de la QUARTZ, iar detaliile le poţi afla accesând: http://qz.com/se/map-of-the-internet/

2. National Geographic a public 10 dintre cele mai bune fotografii pentru 2016 cu tematica fauna sălbatică şi sunt încântătoare.

Grand Prize Winner - Tim Laman

Grand Prize Winner – Tim Laman

Winner, Impressions - Luis Javier Sandoval

Winner, Impressions – Luis Javier Sandoval

Winner, Black and White - Mats Andersson

Winner, Black and White – Mats Andersson

Winner, Details - Rudi Sebastian

Winner, Details – Rudi Sebastian

Winner, Urban - Nayan Khanolkar

Winner, Urban – Nayan Khanolkar

Winner, Underwater - Tony Wu

Winner, Underwater – Tony Wu

Winner, Land - Stefano Untertheiner

Winner, Land – Stefano Untertheiner

Winner, Young Wildlife Photographer of the Year - Gideon Knight

Winner, Young Wildlife Photographer of the Year – Gideon Knight

Winner, Single Image - Paul Hilton

Winner, Single Image – Paul Hilton

Winner, Birds - Ganesh H. Shankar

Winner, Birds – Ganesh H. Shankar

3. O nouă reclamă pentru Crăciun, marca John Lewis, surprinde prin umor şi sensibilitate. Iată despre ce este vorba:

4. O fetiţă de 4 ani din Moscova vorbeşte cu uşurinţă 6 limbi străine: Engleză, Arabă, Spaniolă, Franceză, Germană, Chineză la care se adaugă Rusa, ca limbă nativă. Să o urmărim pe Bella, un talentat poliglot  🙂 ( materialul este în limba engleză)

5. Dominique Sachse propune 10 moduri interesante de a lega o eşarfă şi merită să găsim inspiraţie în videoclipul realizat de aceasta.

6. Astăzi a murit Leonard Cohen – un îndrăgit muzician canadian. Este cunoscut şi ca poet şi romancier, iar vârsta la care a decedat este 82 de ani.  Melodia pe care o apreciez foarte mult şi pe care o ataşez, cu o oarecare tristeţe este:

 

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Să nu renunţi niciodată

6 nov.

– Doamne, am întrebat.

-Poţi să-mi dai un motiv bun ca să nu renunţ?

Răspunsul lui Dumnezeu m-a luat prin surprindere…

– Uită-te în jur, a spus.

-Vezi feriga şi bambusul?
-Da, am răspuns.

– Când am plantat seminţele de ferigă şi de bambus, am avut mare grijă de ele. Le-am dat lumină, le-am dat apă. Feriga a crescut repede din pământ. Verdele ei strălucitor a acoperit pământul. Cu toate acestea, din seminţele de bambus nu a ieşit nimic. Însă nu am abandonat bambusul.

În cel de-al doilea an, feriga a crescut şi mai mare, şi mai bogată… Din nou, din sămânţa de bambus nu a ieşit nimic. Însă nu am abandonat bambusul, a spus.

– În cel de-al treilea an, tot nu ieşea nimic din sămânţa de bambus. Însă nu am abandonat bambusul. În cel de-a patrulea an, iarăşi, din sămânţa de bambus nu ieşea nimic. Dar nu am vrut să renunţ, a spus.

Apoi, în cel de-al cincilea an, o mlădiţă a ieşit din pământ. Comparativ cu feriga, era în mod evident mică şi insignifiantă… Însă, după numai 6 luni, bambusul s-a înălţat până la 30 de metri înălţime.

În toţi aceşti cinci ani, bambusul şi-a dezvoltat rădăcinile. Rădăcinile sale au crescut. Aceste rădăcini l-au făcut puternic şi i-au oferit lucrurile de care avea nevoie pentru a supravieţui. Nu aş da niciuneia dintre creaţiile mele o provocare căreia nu ar putea să-i facă faţă.

M-a întrebat:

– Ştiai, copilul meu, că în tot acest timp în care te-ai luptat, de fapt ţi-ai dezvoltat rădăcini? Nu aş abandona bambusul. Nu o să te părăsesc nici pe tine niciodată. Nu te compara cu ceilalţi., a adăugat.

– Bambusul a avut un scop diferit faţă de ferigă. Cu toate acestea, ambele alcătuiesc cea mai frumoasă pădure.Va veni şi timpul tău, mi-a spus Dumnezeu.

– Te vei înălţa.

– Cât de sus o să mă ridic?, am întrebat.

– Cât de sus se va înălţa bambusul?, a întrebat la rândul său.

– Atât de sus pe cât poate?, am întrebat.

– Da, a spus.

– Cinsteşte-mă înalţându-te cât de sus poţi.

Am plecat din pădure şi m-am intors cu această poveste. Sper că aceste cuvinte te pot ajuta să vezi că Dumnezeu nu te va abandona niciodată şi nu va renunţa niciodată la tine.

Niciodată, niciodată , niciodată să nu renunţi în viaţă.

Nu îi spune lui Dumnezeu cât de mare este problema, spune-i problemei cât de mare este Dumnezeu.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Holograf – Deschide-mi Inima

31 oct.
Dacă-aş şti că pot visa mi-aş visa din nou iubirea
M-aş visa din nou îndrăgostit, fermecat de chipul tău
Dacă-aş şti că pot uita, aş uita nefericirea
Cea din clipa-n care am plecat, fiecare-n drumul său
Ref:
Dezleagă-mă de tine dezleagă-mă de noi
Deschide-mi inima, să pot să mai iubesc o data
Deschide-mi inima şi fă-mi cel mai frumos cadou
Deschide-mi inima cu dragostea de altădată
Deschide-mi inima, să pot să te iubesc din nou
Timpul de-aş putea să-l schimb, te-aş întoarce iar la mine
Ne-am iubi din nou, findcă atunci, nu ştiam să spunem nu
Ne-am întoarce-n vremea-n care, ne era atât de bine
Când eu eram doar eu, iar tu erai doar tu
Ref:
Dezleagă-mă de tine dezleagă-mă de noi
Deschide-mi inima, să pot să mai iubesc o dată
Deschide-mi inima şi fă-mi cel mai frumos cadou
Deschide-mi inima cu dragostea de altădată
Deschide-mi inima, să pot să te iubesc din nou
Instrumental…
Ref:
Dezleagă-mă de tine dezleagă-mă de lumea asta
În care noaptea-ncepe fără noi
Deschide-mi inima, să pot să mai iubesc o dată
Deschide-mi inima şi fă-mi cel mai frumos cadou
Deschide-mi inima cu dragostea de altădată
Deschide-mi inima, să pot să te iubesc din nou
Deschide-mi inima, să pot să te iubesc din nou
Eeee…Să pot să te iubesc din nou

Sursa: 1, 2

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ştefan Alexandrescu – Poveste cu tâlc

30 oct.

Un asistent social merge să-și vadă unul dintre clienţi la închisoare. Tipul mai ajunsese de peste zece ori acolo, de fiecare dată din cauza prostiilor pe care le făcuse din cauza băuturii. Asistentul social e disperat, neștiind cum să-l ajute pe tip.
Se hotărăște să-i spună în faţă.

– De ce continui să bei? îl întreabă disperat.

Tipul își trece degetele prin păr, oarecum jenat.

– Nu știu. Probabil e din cauza tatălui meu. A crezut că răspunsul la fiecare problemă se afla pe fundul paharului de bere. L-am văzut că începe să bea de fiecare dată când avea probleme în viaţă, iar eu am învăţat, cred, să fac la fel ca el.

Cei doi bărbaţi au continuat să vorbească o vreme, apoi clientul menţioneză pe fratele său geamăn.

– Știi, nu l-am cunoscut niciodată pe fratele tău. spune asistentul social.

– Poate ar trebui să stau de vorbă cu el. Mi-ar putea da nişte indicii despre cum te-aş putea ajuta.

– Sigur. spuse tipul.

– Îţi dau numărul și adresa lui.

O săptămână mai târziu, asistentul social parchează în faţa unei case cochete din suburbii. Bărbatul care-i deschide ușa arată foarte îngrijit, dar, în rest, era o clonă a celui din închisoare. O soţie drăguţă îi dă cafea în timp ce doi copii cuminţi se jucau în grădină. Era și o mașină pe alee și, per ansamblu, totul sugera un cămin fericit. Bărbaţii încep să vorbească despre cel cu problema cu băutura.

– Obișnuiești să bei? întreabă asistentul social.

– Nu, niciodată. spuse bărbatul în timp ce-și bea cafeaua.

– E incredibil. spuse asistentul.

– De ce crezi că s-a întâmplat asta? Bărbatul își trecu degetele prin păr.

– Nu știu, din cauza tatălui meu, cred. El credea că răspunsul la fiecare problemă se afla pe fundul paharului de bere. L-am văzut că începe să bea de fiecare dată când avea necazuri în viaţă, iar eu am învăţat să nu fac la fel.

 

Sursa: 1

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-