Cum să fii calm în mijlocul unei furtuni numită Sărbători

15 dec.

Încetinește și simplifică.

Sentimentele de a fi copleșiți și dezamăgiți sunt frecvente, mai ales în timpul vacanțelor, în apropierea sărbătorilor. Ne obișnuim să jonglăm cu un milion de mingi o dată, încât nu mai putem observa când înseamnă prea mult.

Un îndemn: Luați-vă un moment pentru a afla ce activități vă îmbogățesc, hrănesc și abordați-le mai întâi.

În categoria aceasta intră meditația, yoga, muzica, chiar și felul cum efectuăm respirația. Să le luăm pe rând, zic și odată ce ne simțim reîncărcați și revigorați, am putea fi în măsură să adăugăm câteva lucruri la lista de sarcini din/pentru (a)casă.

Meditația și beneficiile aduse (mental, spiritual…) nu mai reprezintă un secret. Rezolvăm diverse aspecte ale vieții, aducându-ne atenția în sprijinul nostru. Construim pe acest aspect, cu ajutorul specialiștilor, desigur. Prima persoană care-mi vine în minte este Joe Dispenza care, fără doar și poate, reprezintă un punct de plecare credibil atunci când vorbim de practica meditației.

Cu încurajări speciale de a testa, recomand acest material în limba română, publicat de Curtea Veche Publishing.

 

Despre Yoga numai de bine. Cum, când, de câte ori, pentru ce… lunga înșiruire de curiozități. Detaliile teoretice sunt de găsit la prima căutare pe internet. Cine nu a auzit de Yoga with Adriene multe a cam pierdut.

O sugestie de relaxare pentru ridurile fine a.k.a. semnele de înțelepciune ce apar pe față odată cu trecerea timpului, este Face Yoga. Tehnica poate fi aplicată foarte curând, în minutele care urmează:

Muzica ne dă un moment de respiro. Indiferent de gen, trebuie să ne placă (doar) nouă, să ne ofere energie. De la André Rieu, la P!nk, la neowake ++++++(completați, vă rog).

Cum să facem ca respirația să devină aliatul nostru, de zi cu zi… oare… Repetând metoda sportivului Wim Hof. Simplu!

Deconectează-ți mintea.

Când vine vorba de tehnologie și utilizarea acesteia, putem spune, cu siguranță, când devine too much to.

Nu același lucru se poate spune despre minte. Poate fi dificil să apreciem când trebuie să ne deconectăm, chiar și pentru 5 minute, de la ceea ce lucrăm. Impactul pozitiv al unei pauze este cuantificabil în timp.

Câteva idei pe această temă sunt: cititul unei cărți, pregătirea mesei, doza de serotonină etc.

Darul pe care o carte bună ni-l poate împrumuta este de durată. Un semnal către educație, o călătorie culturală.

Ne putem deconecta gătind ceva delicios, urmând o rânduială a mesei. Să devină o artă în sine, să o cultivăm ca pe ceva special. Să fie un cadou surpriză, pentru noi, pentru cei dragi.

Ne luăm doza de serotonină, care încântă creierul nostru. Poate observăm o stare altfel, care nu e sinonimă cu bucuria, și dorim să se risipească. Leacuri potrivite sunt explicate într-o manieră veselă de doctorul Virgiliu Stroescu. Se poate da play/start și de la minutul 18:07, pentru nerăbdători.

În final, ajungem la elementul de maximă sinceritate.

De ce un articol despre calm, despre Sărbători? Pentru că, nu-i așa, meriți să fii surprins 🙂 


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Tudor GHEORGHE – Vin colindătorii

14 dec.

*Concertul Degeaba, Sala Palatului, 2014


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Am auzit o anecdotă:

13 dec.

*

Am auzit despre un bărbat care a rămas burlac toată viața lui din cauză că era în căutarea femeii perfecte. Când a ajuns la vârsta de 70 de ani, cineva l-a întrebat: 

Ai călătorit atât de mult – de la New York la Kathmandu, de la Kathmandu la Roma, de la Roma la Londra – ai tot căutat. N-ai reușit să găsești femeia perfectă? Nici măcar una singură?

Bătrânul s-a întristat foarte tare.

Ba da, am găsit-o, a zis el. Într-o zi, cu multă vreme în urmă, am găsit femeia perfectă.

Celălalt a întrebat:

Și ce s-a întâmplat atunci? De ce nu te-ai căsătorit?

Cu tristețe, bătrânul a răspuns:

Ce puteam face? Era în căutarea bărbatului perfect.

 

*

În New York, câțiva bărbați ținuți sub papuc și-au dat mâna și au fondat un club în semn de protest – Mișcarea de Eliberare a Bărbatului sau ceva de genul ăsta! Și bineînțeles că l-au ales președinte pe acela dintre ei care era cel mai ținut sub papuc. 

A avut loc prima întâlnire, dar președintele nu și-a făcut apariția. Erau cu toții îngrijorați. Au dat fuga la el acasă și l-au întrebat:

Ce s-a întâmplat? Ai uitat?

Nu, le-a răspuns el, dar nu m-a lăsat nevastă-mea să vin. Mi-a zis că dacă ies din casă, nu mai am voie să intru înapoi! Nu pot să-mi asum asemenea risc.

 

*

Am auzit o poveste despre soția lui Albert Einstein.

Prietenii lui Albert Einstein veneau la el în vizită, iar acesta le spunea mereu anecdote, glume, iar ei râdeau.

Dar unul dintre prieteni a observat că de fiecare dată când venea, iar Einstein începea să le spună povești, doamna Einstein începea imediat să croșeteze sau să facă ceva.

Așa că a întrebat-o:

În clipa în care soțul tău începe să povestească ceva sau să spună o glumă tu începi să tricotezi; de ce?

Ea i-a răspuns:

Dacă nu fac nimic, îmi e extraordinar de greu să tolerez ce aud, fiindcă am auzit povestirile și glumele alea de mii de ori. Tu vii în vizită din când în când, dar eu sunt mereu aici. Ori de câte ori vine cineva el spune aceleași glume, aceleași povești. Dacă n-aș face ceva cu mâinile, aș începe să mă foiesc în asemenea hal încât comportamentul meu ar fi nepoliticos. Așa că trebuie să fac ceva cu neastâmpărul meu și să-l ascund în spatele activității mele. 

 

*

Odată, în timp ce Picasso picta, un prieten care era și critic de artă l-a oprit din lucru și l-a întrebat:

De mult mă obsedează o întrebare și nu mă mai pot abține. Vreau să știu: ai pictat sute de tablouri; care e cel mai bun tablou al tău?

Picasso i-a răspuns:

Cel pe care îl pictez acum.

Criticul a zis atunci:

Acesta? Păi și cum rămâne cu celelalte tablouri pe care le-ai pictat înainte?

Picasso i-a răspuns:

Sunt cuprinse toate în acesta. Iar următorul pe care îl voi picta va fi chiar mai bun decât acesta, căci cu cât pictezi mai mult, cu atât mai priceput vei fi și cu atât mai măreață va fi arta ta.

*

Așa stau lucrurile în privința iubirii, așa stau lucrurile în privința bucuriei – împărtășește-le. Odată ce vei fi cunoscut matematica superioară a vieții, vei constata că prin simplul fapt că oferi, primești.

*Extras din cartea atunci când iubim – Cum să iubim în mod conștient și să relaționăm fără frică scrisă de OSHO


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Știai că ~ 66

11 dec.

Fără început

  • Povestea lui Narcis Ianău revăzută, de curând, și înțeleg, încă o dată, și din prisma personală, eticheta de la țară, primită gratuit ani de zile, dar care nu te oprește să devii…

  • Hai să dăruim cel mai frumos cadou pentru Hope and Homes for Children. Dacă nu știi cu ce să începi, ascultă mai întâi această frumoasă melodie și te mai gândești după…

  • Aș completa proiectul muzical dedicat copiilor vulnerabili, cu un comentariu extins realizat de Georgeta Dendrino. Poți înlocui Nu era nevoie / Nu trebuia..., așa cum o fac acești tineri care apreciază fiecare ajutor primit. Să citim, zic:

Asta spun foarte mulți oameni când le faci un dar: ‘Nu era nevoie! Nu trebuia!’
Stânjeneala pe care o simți când primești o astfel de replică este, poate, similară cu fâstâceala lor atunci când văd că cineva a făcut ceva pentru ei. Nu contează dacă e mult sau puțin, dacă le place sau nu, dacă au desfăcut pachetul sau nu. Nu era nevoie să te deranjezi!

Nu cred că este despre asta. Când cineva ne face un dar, oricât de mic, de simbolic, mesajul este că acea persoană s-a gândit la noi. Că pentru o vreme, acea persoană a căutat ceva care să ne placă, bucure, surprindă, uimească, să ne arate că suntem importanți pentru el/ea.

Când cineva ne dă un lucru, nu o face pentru că ‘era nevoie’. Nu suntem în relație de serviciu în comunism, ca să primim un pachet de Kent lung, unul de cafea ‘bună’ și un săpun Fa, pentru că ‘așa se face’. Nu ‘se mai face’ nimic acum.

Cel mai de preț cadou este timpul cuiva. Când cineva își ia timp să se gândească la ce ți-ar plăcea, să meargă cu tine undeva, să te întrebe ce mai faci, să îți scrie, să stea de povești cu tine, înseamnă că te valorizează suficient de mult, că relația nu este una tranzacțională. Când însă nu știm să prețuim asta, universul ne ia acest dar.

  • Protest cel mult spus amuzant. S-a întâmplat în Germania unde, un proprietar de restaurant s-a revoltat contra măsurilor COVID-19 luate în țară. Astfel că, a așezat urși Panda în locul clienților pe care ar fi trebuit să-i servească la mese. Ce a ieșit? 🙂

  • TIME‘s First-Ever Kid of the Year – primul copil al anului desemnat de revista săptămânală americană, TIME – are doar 15 ani, este om de știință și inventator și se numește Rao Gitanjali… 

  • Dacă mai ai energie, atunci Selly, vloggerul român, te ajută să ALEGI 🙂 


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Legături către cunoaștere [12]

11 dec.

Bine te-am regăsit 🙂

Dat fiind că, obișnuiesc să citesc diverse materiale (articole online), m-am gândit să-ți transmit o selecție săptămânală, sub forma unei liste (a cunoașterii… am numit-o). De ce? Poate, pentru simplul fapt că, te pot ajuta să rezolvi ceva in viața ta sau te pot binedispune (până la un punct).

Zis și făcut…(Poți citi și a unsprezecea listă)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !