Zâmbetul Soarelui

***

Ce e psihologia, totuși?

 Creierul uman este cel mai fascinant subiect de studiu sau de contemplare. Orice alte interese ai avea – artă, politică, literatură, sport, mecanică, astronomie, șah – ele își au originea în mintea umană și tu îți folosești propria minte pentru a le urmări. Modul de funcționare a minții, bolnav sau sănătos este domeniul psihologiei. 

 Timp de milenii, oamenii au fost fascinați să afle cum, de ce și ce gândesc, dar până de curând am avut doar metafore și povești care să ne ajute să ne exprimăm ideile despre funcționarea propriilor nostre minți. 

Creier și minte, corp și spirit

 În secolul al XVII-lea, filosoful și matematicianul francez René Descartes considera că trupul uman funcționează asemenea unei mașini. Putem să aplicăm dinamica fluidelor pentru a explica circuitul sangvin, de exemplu, iar oasele și mușchii noștri acționează întocmai ca pârghiile. Dar Descartes n-a putut să explice cum se potrivește, în această schemă, sufletul care animă corpul – și care va fi numit, mai târziu, „fantoma din mașinărie”.

 „Gândesc, deci exist”, a spus el (într-un alt studiu filosofic). Probabil toți suntem de acord că în primul rând mintea ne face să fim cine suntem. Teoretic, corpului nostru îi poate fi înlocuit creierul (dacă am avea capacitatea chirurgicală să realizăm un transplant de creier) și acel corp nu va mai fi atunci o parte „a ta”, ci a persoanei al cărei creier îl conține. Localizăm „eul”, identitatea noastră, înăuntrul minții, iar mintea e cumva în interiorul creierului sau creată de el.

 Pentru a explica mintea din creier, oamenii au apelat la povești și religie. Există un spirit sau un suflet plantat în noi de un Dumnezeu? Este un crâmpei dintr-o lume mai mare și dintr-un suflet universal, o frântură dintr-un bloc cosmic de conștiință? În zilele noastre, s-au făcut progrese în a înțelege cum funcționează creierul și, cu toate că încă nu putem localiza sau defini exact mintea, putem să explicăm în mare măsură funcționarea sa în termeni neurologici. 

Psihologia, psihiatria și neurologia

Psihologia studiază felul în care funcționează mintea(psihicul). Psihiatria aplică terapeutic unele dintre aceste cunoștințe pentru a ajuta persoanele cu tulburări ale minții. Iar neurologia studiază structura fizică și chimică a creierului și deopotrivă modul său de funcționare. Studiind  „cum funcționează mintea”, psihologia se bazează pe neurologie pentru unele explicații. 

Este liberul-arbitru o iluzie?

 Studiile creierului activ au arătat că atunci când ne gândim că facem o alegere după propria voință, creierul nostru deja a început să acționeze. Într-un experiment neurologic efectuat în 2008, cercetătorii au folosit un aparat de scanat creierul pentru a măsura activitatea neuronală a subiecților care alegeau să apese un buton cu mâna lor stângă sau dreaptă. Au descoperit că declanșarea impulsurilor în neuronii asociați mișcării a început cu vreo câteva secunde înainte ca subiecții să creadă că s-au hotărât. 

 Și alte experimente au susținut aceste rezultate. Când scanările creierului sunt folosite pentru a monitoriza persoanele care cred că aleg din proprie voință să-și miște unele părți ale corpului, aria creierului care pregătește mișcarea e activă aproape cu o secundă mai înainte ca persoana să se miște. Intenția conștientă de a mișca și mișcarea propriu-zisă se petrec, virtual, în același moment. Se pare că liberul-arbitru – dacă îl avem totuși – nu se află unde credem noi. Sentimentul că ne hotărâm să facem o mișcare este interpretarea a ceva ce deja s-a întâmplat în creier.  O altă parte a creierului, de care nu suntem conștienți, aparent a decis asupra mișcării și a început-o. Apoi noi căpătăm sentimentul: „Ooh, știu, o să-mi mișc mâna”, în timp ce asta deja se întâmplă. Straniu…

 Probabil cei care cred că sunt controlați de extratereștri au dreptate, la urma urmelor. 

Ești autoactualizat?

 Maslow a identificat niște trăsături comune la oamenii autoactualizați pe care i-a studiat:

• Au păreri realiste despre ei înșiși și despre ceilalți, pe care îi acceptă așa cum sunt, tolerându-le defectele,
• Sunt plini de resurse, independenți și autonomi,
• Văd realitatea clar și judecă situația cinstit, fără a se lăsa ușor păcăliți,
• Sunt spontani, 
• Tind să fie neconvenționali, fiindcă nu urmează ca sclavii normele și convențiile tradiționale,
• Pot tolera nesiguranța,
• Au nevoie de intimitate și de timp pentru ei înșiși,
• Au un neobișnuit simț al umorului, dar nu râd pe seama altora, 
• Au puternice standarde etice după care trăiesc, 
• Apreciază lumea și o privesc cu un soi de venerație și uimire,
• Au relații profunde, satisfăcătoare, cu vreo câțiva oameni-cheie, și nu cercuri largi de prietenii superficiale, 
• Sunt preocupați de binele omenirii.

Pentru caritate și împotriva ei

 Unii oameni încearcă să atingă obiective promițând să doneze bani în scopuri caritabile dacă eșuează – de pildă, să doneze pentru cercetările de combatere a cancerului dacă nu slăbesc. Metoda adesea eșuează. Cu toate că imboldul cuiva de a-și păstra banii ar trebui să fie destul de puternic pentru a-l determina să acționeze, faptul că banii ar servi unei cauze nobile  subminează imboldul. Să donăm bani organizațiilor caritabile ne face să avem o părere bună despre noi și despre ceea ce am făcut.  Aceasta înseamnă că ne stabilim o pedeapsă care ne va face să ne simțim bine – n-o să meargă. Nu ne atingem scopul și gândim: „Ei, n-are nimic, banii s-au dus pentru o cauză bună”.

 E mult mai bine să ne angajăm să dăm bani la o organizație împotriva carității – pentru o cauză pe care n-o sprijinim. Ar putea fi un partid politic sau un grup de activiști care nu ne place, de exemplu. Atunci există un stimulent mult mai puternic să evităm pedeapsa și, astfel, să facem ceea ce ne-am propus. 

***

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

Etichete:Anne Rooney - În 15 Minute Psiholog, carte despre psihologie, cărți de Anne Rooney