Acum 13 ani, când am înființat împreună cu soția mea Maryanne salonul de coafură din Greenspoint Mall, un vietnamez obișnuia să treacă zi de zi pe la noi pentru a ne vinde gogoși. Nu prea știa să vorbească engleza, dar era întotdeauna prietenos, așa că am ajuns să ne cunoaștem mai bine, vorbind prin semne și zâmbind foarte mult. Îl chema Le Van Vu.
În timpul zilei Le lucra la o patiserie, iar seara asculta benzi audio împreună cu soția sa pentru a învăța limba engleză. Mai târziu am aflat că cei doi dormeau pe niște saci umpluți cu rumeguș în camera din spate a patiseriei.
Familia Van Vu din Vietnam a lui Le era una dintre cele mai bogate din sud-estul Asiei, având în posesiune aproape o treime din Vietnamul de Nord, inclusiv mari parcuri industriale și proprietăți imobiliare. După ce tatăl său a fost asasinat cu brutalitate, Le s-a mutat în sudul Vietnamului împreună cu mama sa. Aici a urmat școala și a devenit avocat.
La fel ca și tatăl său, Le a prosperat rapid. El a sesizat imediat oportunitatea creată de prezența americanilor în Vietnamul de Sud și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai prosperi constructori din țară.
În timpul unei călătorii în nord, el a fost capturat însă de soldații nord-vietnamezi, care l-au aruncat în închisoare timp de trei ani. În final, a evadat omorând cinci soldați, după care s-a întors în Vietnamul de Sud, unde a fost din nou arestat, fiind acuzat că este un „spion” venit din nord.
După ce a ieșit din închisoare, Le a înființat o companie de pescuit, care a devenit cea mai mare din Vietnamul de Sud.
Când a aflat că trupele americane și personalul ambasadei SUA se pregătesc să părăsească țara, Le a luat o decizie care avea să îi schimbe dramatic viața.
El și-a luat aurul acumulat, l-a îmbarcat pe unul din vasele de pescuit ale companiei sale și s-a îndreptat către navele americane din port. Le-a oferit americanilor întreaga sa avuție pentru a-l transporta în siguranță până în Filipine, împreună cu soția sa. Aici, cei doi au fost internați într-un lagăr pentru refugiați.
Le a reușit să fie acceptat într-o audiență la președintele țării, pe care l-a convins să își transforme una din nave în vas de pescuit, și astfel a intrat din nou în afaceri. Înainte de a pleca spre America (visul său suprem), doi ani mai târziu, Le a pus bazele unei industrii a pescuitului de mare succes în Filipine.
În drum spre America, Le a căzut în depresie, căci trebuia să o pornească din nou de la zero, a nu știu câta oară în viața sa. La un moment dat, soția sa l-a găsit lângă parapetul vasului care îi transporta, gata să se arunce în apă.
-Le, i-a spus ea, dacă sari în apă ce o să se aleagă din mine? Am fost împreună atât de mult timp și am trecut prin atâtea lucruri. Putem să o mai facem o dată.
Le Van Vu nu avea nevoie de altă încurajare.
În anul 1972, Le și soția sa au ajuns la Houston, Statele Unite, fără nicun ban și fără să vorbească limba engleză. Familiile vietnameze au însă întotdeauna grijă de membrii lor, așa că Le și soția sa au ajuns să doarmă în camera din spate a patiseriei din Greenspoint Mall, la câteva zeci de metri distanță de salonul nostru de coafură.
Iar acum urmează „tâlcul” acestei istorii:
Vărul lui Le le-a oferit acestuia și soției sale slujbe în patiseria sa. După plata impozitelor, lui Le îi mai rămâneau 175 de dolari pe săptămână, iar soției sale 125. Cu alte cuvinte, venitul lor anual cumulat era de 15.600 de dolari. Între timp, vărul lor le-a oferit spre vânzare patiseria sa contra unui avans de 30.000 de dolari, urmat de plata în timp a altor 90.000 de dolari.
Iată cum au procedat Le și soția sa:
Deși aveau un venit săptămânal de 300 de dolari, ei s-au decis să continue să doarmă în camera din spate a patiseriei. Timp de doi ani, s-au spălat cu buretele în toaletele mall-ului și au mâncat aproape exclusiv produse de patiserie. În cei doi ani ei au trăit cu o sumă anuală de 600 de dolari (!!), economisind astfel cei 30.000 de dolari necesari pentru plata avansului.
Mai târziu, Le ne-a explicat astfel raționamentul său:
-Dacă ne-am fi închiriat un apartament, lucru pe care ni l-am fi putut permite din 300 de dolari săptămânal, ar fi trebuit să plătim chirie, să ne cumpărăm mobilă, să ne plătim transportul până la locul de muncă și înapoi, deci să ne cumpărăm o mașină, apoi benzină pentru ea și o asigurare. Dacă am fi avut mașină, ne-am fi dorit cu siguranță să mergem cu ea în diferite locuri, și implicit să ne cumpărăm haine mai bune și lenjerie curată. În aceste condiții, nu am fi putut strânge niciodată 30.000 de dolari.
Povestea nu se termină însă aici. După ce Le și soția sa au reușit să economisească 30.000 de dolari și au cumpărat patiseria vărului lor, cei doi au avut o altă discuție serioasă. La urma urmelor, încă mai trebuiau să îi plătească vărului 90.000 de dolari. De aceea, oricât de dificil ar fi fost ultimii doi ani, ei s-au decis să continue să doarmă în camera din spate a patiseriei timp de încă un an.
Într-un singur an, prietenul și mentorul meu Le Van Vu și soția sa au economisit practic fiecare cent din profitul patiseriei și au reușit să plătească cei 90.000 de dolari. În acest fel, în numai trei ani, ei au reușit să devină proprietarii lipsiți de datorii ai unei afaceri dintre cele mai profitabile.
Abia atunci și-a permis familia Van Vu să se mute în primul lor apartament de când au venit în America. Cei doi continuă să economisească și astăzi în mod regulat, netrâind decât dintr-un procent relativ mic din profitul pe care îl obțin, și plătesc întotdeauna cu cash orice cumpără.
Ce crezi? A ajuns Le Van Vu un milionar? Da, la ora actuală este multimilionar în dolari.
John McCormack
(Extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen)
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Păreri