Margaret și-a repetat povestea asta de nenumărate ori în gând, ca nu cumva să o uite.
A fost odată ca niciodată, în Rusia, o poetă căreia i s-a interzis să mai scrie vreun vers. Dar în locul tăcerii, ea a ales focul. Noapte de noapte, scria versuri pe bucățele de hârtie, șlefuindu-le la perfecțiune, memorându-le. În zori, ea atingea flacăra unui chibrit de hârtie, iar cuvintele ei deveneau cenușă. Ani la rândul, cuvintele ei au repetat același ciclu – înviere în beznă, moarte la prima geană de lumină -, până când, în cele din urmă, viețile lor s-au gravat în foc. Poeta și-a murmurat poeziile la urechile prietenilor ei, care le-au memorat și le-au purtat mai departe, ascunse sub limbă. Șoptite la ureche, ele au fost transmise din om în om, până când lumea întreagă a început să murmure slovele pierdute ale poetei.
* Extras din cartea Inimile noastre rătăcite scrisă / gândită de Celeste Ng
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Zâmbetul Soarelui 
Lasă un comentariu