Fotografa, Annie Jacob, originară din Australia, a publicat pecontul său de Instagrampoze şi videoclipuri cu două „pufoşenii„, extrem de simpatice. Este vorba de un căţel de rasă Shar Pei şi o pisică. Sunt convinsă că îi veţi îndrăgi, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie.
Două dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune,Andreea RAICUşi Irina PETREA, au fost prezente la Piatra Neamţ, la ediţiiTEDx. Acolo au oferit informaţii despre propriul parcurs profesional, dar într-o manieră care să educe şi să inspire pe cei ce ascultă.
Pe Andreea RAICU o călătorie spontană în India, de o lună, i-a schimbat viaţa, conştientizând cine este ea cu adevărat şi care este scopul său major.
Pe de altă parte,Irina PETREA aka SuperNanny, spune că pe lângă munca depusă, pentru a-ţi atinge ţelul, mai există un ingredient numit căutare constantă. La ea, un articol din ziar s-a încăpăţânat să-i modifice ideea de reuşită profesională. Precum ştiţi, Irina are o bogată experienţă în educaţia şi dezvoltarea copiilor.
Pentru tine, cititorule, m-am gândit să le pun în dialog, deoarece ambele vorbesc despre destin. Privite împreună prezentările de la TEDxPiatraNeamt, chiar dacă au un an distanţă între ele, reprezintă o sursă utilă de informaţii ce le poţi aplica şi în viaţa ta.
Aseară am avut parte de o surpriză foarte reuşită. Despre ce este vorba ? Povestea începe cu sunetul discret al telefonului meu mobil. Răspund şi la celălalt capăt se aude vocea prietenei mele, Elena. Ciulesc bine urechile.
Era nespus de entuziasmată şi-mi spune următoarele: ” Sorina, eu şi Alex te aşteptăm pe la noi, la ora 19. Avem o surpriză pentru tine. Ştim că sărbătoreşti 4 ani de blog. Îţi dăm şi un indiciu format din cuvintele: Turcia, cafea şi tradiţie. Pe curând.” Apelul se termină brusc şi eu sunt pe gânduri. Wow , ce gest frumos din partea lor. Hmm, când întâlneşti Turcia, cafea şi tradiţie în aceeaşi propoziţie, deja timpul capătă altă semnificaţie.
Îmi pun imaginaţia la treabă şi încep să-mi dau cu părerea despre ce mi se pregăteşte. Or fi fost plecaţi în excursie în cele două săptămâni de când nu am vorbit. Şi au ales ca destinaţie Turcia. Au ajuns şi la Istanbul, cred . Unul dintre obiectivele turistice este marele bazar.
De acolo au cumpărat şi cafea, un ibric ,ceşti tradiţionale, poate puţină baclava. Revenirea în ţară a coincis cu evenimentul de sărbătoare pentru blogul meu şi, datorită prieteniei strânse dintre noi, mi-au aranjat acestea:
Prima variantă este gata. Zâmbesc! Cum ar fi dacă aş continua până la o mie şi una de variante? Ar coincide, probabil, cu celebra antologie de poveşti O mie şi una de nopţi, însă „aromate” cu stil românesc.
Revin în timpul prezent, deoarece aveam la dispoziţie doar jumătate de ceas până la ora întâlnirii. Sunt gata imediat şi pornesc, cu interes, spre locuinţa celor doi prieteni.
Apăs soneria şi uşa se deschide repede. Alex mă pofteşte înauntru, de unde sosea o aromă irezistibilă de cafea. În camera principală, observ pe Elena care umplea şi ultima ceaşcă cu cafea. Primesc urările cuvenite şi dăm start conversaţiei.
Înainte de toate, vă spun ceva vouă, cititorilor: intuiţia n-a dat greş. Au lipsit doar ibricul şi baclavaua de pe masa unde eram servită. În schimb, exista o cafetieră cu un design deosebit, acolo.
Sunt invitată să gust din licoarea „cu esenţă de 500 de ani”, precum zice Elena. Era ceva delicios, incredibil de aromat! Îmi exprim bucuria şi cer mai multe detalii despre cafea. Atunci, prietena mea îmi spune despre călătoria de pe meleagurile turceşti, unde au savurat o asemenea calitate. Acolo au aflat de cafetiera Arzum Okka , un aparat ce îmbină procedeul de preparare a tradiţionalei cafele turceşti. Aduce 500 de ani de experienţă în pregătirea cafelei la ibric, într-o formă adaptată secolului 21.
Ce minunăţie!
Ajunşi acasă, impresionaţi fiind de ce au savurat, şi-au achiziţionat propria cafetieră. Au căutat pe internet produsul dorit şi au găsit magazinul MarketOnline.ro .
Spre fericirea lor mai scrie şireduceri cafetiere. Nimic mai simplu. În dreptul cafetierei Arzum Okka îi întâmpină o descriere riguroasă, ce întăreşte, încă o dată, ideea de tradiţie şi profesionalism:
„Cafea 100 % naturală, gustul cafelei la ibric, reînviat și adus în secolul 21 de Arzum OKKA. Designul deosebit, materialele de cea mai bună calitate și faptul că ne-am inspirat din cele mai profunde tradiții turcești ne-au adus un binemeritat premiu Red Dot Design Award în anul 2014.
„
Au comandat, au primit prompt pachetul , graţie seriozităţii magazinului. Ajutaţi de acest simbol al cafelei, mi-au pregătit surpriza. Cum este blogul pentru mine, aşa este aparatul Arzum Okka pentru ei: o importanţă de suflet.
Le-am mulţumit pentru atitudinea lor şi le-am confirmat alegerea. Am reţinut că modul de preparare a cafelei are un rol major pentru a da profunzime în gust şi arome.
Timpul a trecut foarte repede şi la la ora 20:00 m-am îndreptat spre acasă. A fost o regăsire ca între prieteni. Am aflat informaţii utile şi am primit un cadou aromat cu esenţă de 500 de ani. Închei cu un proverb turcesc care sintetizează experienţa povestită : „ Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea. ”
*** Articolul acesta a fost scris pentru SuperBlog 2015***
SĂ TE PREGĂTEȘTI DE CĂLĂTORIE Trebuie să fii în formă înainte de plecare! Să călătorești înseamnă să ai energie și este un moment atât de plăcut încât ar fi mare păcat să te îmbolnăvești. Ai grijă de tine și imaginează-ți cum ar fi vacanța ideală. te vei plimba prin Franța, România sau prin străinătate și […]
Înghesuită în Club 3121 împreună cu o sută de alți fani, mă bucuram de anticiparea îndeplinirii unui vis. Îl adorasem pe Prince încă din școala generală și acum urma să-l văd în carne și oase la un concert. Când au început bubuiturile tobei, legendarul artist a străbătut scena, purtând o jachetă lungă de satin și […]
Ce este Metoda „CER”? Este o metodă unică de vindecare, de revendicare a puterii personale și de celebrare a vieții așa cum este ea. „CER” încorporează aerul de la Gura de Oxigen, energia autoarei și sensul de a cere dreptul tău divin. La finalul acestei cărți vei sărbători triumful asupra propriei tale ființe. Venim pe […]
Când Prince m-a privit în ochi, nu știu dacă se concentra asupra mea, a femeii care a leșinat, a bărbatului de lângă ea sau asupra altcuiva. Și nici nu conta. Conexiunea individuală era atât de puternică încât toți eram hipnotizați. Această tehnică – să te conectezi cu mulți conectându-te cu o singură persoană – reprezintă […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Păreri