Înghesuită în Club 3121 împreună cu o sută de alți fani, mă bucuram de anticiparea îndeplinirii unui vis. Îl adorasem pe Prince încă din școala generală și acum urma să-l văd în carne și oase la un concert. Când au început bubuiturile tobei, legendarul artist a străbătut scena, purtând o jachetă lungă de satin și pantofi cu platformă. A prins microfonul cu ambele mâini și a făcut o scurtă pauză, privindu-mă drept în ochi – eram sigură de asta. A murmurat primul vers al piesei cântate în deschidere: „Înainte de a începe, suntem cu toții singuri?”
Mi-am apucat strâns prietena de braț. „O să leșin.”
În timp ce rosteam aceste cuvinte, o femeie de lângă mine s-a prăbușit pe podea, inconștientă. Am aflat de la paramedicii care au dus-o afară că nu era ceva ieșit din comun să leșini la concertele lui Prince. Unii oameni pur și simplu nu puteau rezista carismei lui.
Dar nu fusese așa dintotdeauna. De fapt, lipsa carismei aproape i-a distrus cariera chiar înainte să ia avânt. Persoanele din industrie erau de acord că tânărul Prince Rogers Nelson era un muzician talentat, dar pe scenă avea un comportament extrem de stângaci. Părea să se simtă în largul lui când stătea cu spatele la public, iar în rarele ocazii în care vorbea între melodii, nu reușea să scoată decât o șoaptă. Când căutători de talente de la Warner Bros. au participat la al doilea său spectacol solo, în 1979, Prince a semnat un contract cu casa de discuri, dar nu a fost trimis într-un turneu.
Când single-ul „I Wanna Be Your Lover” a ajuns pe primul loc în topurile muzicale, dar Prince tot nu mergea în turnee, Rick James, regele muzicii funk, l-a invitat pe artist să cânte în deschidere în turneul său. După cum și-a amintit Rick James mai târziu, când Prince a urcat pe scenă îmbrăcat cu un trenci și pantaloni până la genunchi, „publicul l-a huiduit îndelung”.
Dar Prince a refuzat să se dea bătut. Își dobândise abilitățile muzicale exersând la instrumente ore întregi în fiecare zi – și a procedat la fel cu arta spectacolului. I-a studiat pe Rick James și pe alți artiști pe care-i admira, observându-le cu atenție fiecare cuvânt și fiecare gest. Și-a schimbat modul în care se mișca pe scenă și, cel mai important, a învățat să-și concentreze atenția asupra publicului. A practicat toate aceste lucruri în mod repetat, până când au devenit un obicei. A spus povești și a răspuns la întrebări, antrenându-și fanii în dialog. Până la finalul turneului, Prince era o altă persoană – iar publicul era hipnotizat. Rick James a recunoscut că se simțea gelos. Carisma nu este o calitate cu care te naști. Este o calitate pe care o cultivi, ceea ce înseamnă că o poți controla; poți deveni mai carismatic schimbând modul în care interacționezi cu oamenii.
Am analizat câteva instrumente care sunt utile în interacțiunile unu-la-unu; acum haideți să vorbim despre unele metode folosite în lucrul cu publicul, mai ales în cazul vorbitului în public, care îi înspăimântă pe cei mai mulți dintre noi. Unele dintre cele mai frumoase momente din cariera mea de profesor sunt cele în care îi observ pe studenții mei încercând mici schimbări ce îi fac irezistibili pe scenă. După o operație la coardele vocale, o studentă nu mai putea vorbi decât în șoaptă. Presupusese că, de vreme ce oamenii o auzeau cu greu, nu erau interesați de ce avea de spus. Dar cu ajutorul unui microfon și al câtorva mici sfaturi despre cum să-și direcționeze atenția, ne-a convins să-i sorbim fiecare cuvințel. Un alt student ne-a fermecat cu o poveste despre mama lui, deși vorbea în maghiară și nu înțelegeam nimic. Apoi a fost Sukari Brown, o potențială studentă, care se simțea nelalocul ei.
Sukari ura să vorbească în public, dar s-a oferit să încerce și ne-a povestit despre vizionarea filmului Pantera neagră, lansat cu câteva luni înainte. Am ajutat-o să facă mici schimbări ca să ne capteze interesul. Concentrându-se asupra fiecărui membru al publicului, Sukari ne-a invitat să reflectăm la cum e să vezi oameni care seamănă cu tine condamnați să joace doar roluri de traficanți de droguri și roluri secundare pe marile ecrane. A făcut o pauză, noi am devenit mai atenți, după care Sukari ne-a cerut să ne imaginăm cum e să vedem, pentru prima dată, oameni ca noi care joacă roluri de eroi mândri și puternici. Ne-a spus că a văzut de cinci ori Pantera neagră la același cinematograf. I-am simțit demnitatea, furia și speranța. Am răsplătit-o cu un rând de aplauze zgomotoase și am văzut cum le savura. Într-o notă pe care mi-a trimis-o ulterior, Sukari a scris: „Până atunci m-am îndoit că locul meu e aici – la Yale, la seminar și chiar la MBA. După ce nu mi-am mai făcut atâtea griji și respirația mi-a revenit la normal, mi-am dat seama că pot să fac asta. Locul meu ESTE aici”.
Dacă simți că locul tău este pe scenă, chiar așa stau lucrurile. Iată câteva idei și instrumente care te pot ajuta să ajungi acolo; sunt aceleași pe care i le-am spus și lui Sukari.
* Extras din cartea Influența socială scrisă / gândită de Zoe Chance
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui (share) sau să apreciezi (like) sau să comentezi (comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui!
Zâmbetul Soarelui 
Lasă un comentariu