Niciodată toamna – Tudor ARGHEZI

5 nov. Tudor Arghezi - Niciodată toamna

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu matasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturînd în sus
Foile, -n azur.

Cine vrea să plîngă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Tamara Buciuceanu-Noi seara nu mâncăm!

5 nov.

Din cariera impresionantă a Tamarei Buciuceanu, am ales o schiţă umoristică, care, în opinia mea, este excelentă.

Tamara Buciuceanu este o actriţă română de teatru şi film. Este una dintre reprezentantele de aur a teatrului românesc.  Îmi place enorm şi o stimez în egală măsură. Cu adevărat ,merită, să fie supranumită „Doamna comediei românești„.

Schiţă, poate fi văzută ,ca o replică, pentru  politicienii români. De ce spun asta ?

Vă las , să savuraţi aceste momente vesele.

O săptămână cât mai productivă!

Zâmbetul

30 oct.
Zâmbiţi unul altuia, zâmbeşte-i soţiei, zâmbeşte-i soţului, zâmbeşte copiilor, zâmbiţi unul altuia – nu contează cui – şi vă va ajuta ca dragostea dintre voi să crească.” (Maica Tereza)
Mulţi americani cunosc povestea minunată a “Micuţului Prinţ”, scrisă de Antoine de Saint-Exupery.  Aceasta este o carte extraordinară şi plină de înţelepciune şi poate fi citită şi ca o poveste pentru copii, dar şi ca una plină de înţelesuri pentru oamenii mari. Sunt foarte puţini aceia care cunosc şi alte scrieri ale autorului. Saint-Exupery a fost un pilot neînfricat care a luptat împotriva naziştilor şi a murit în timpul unei lupte. Înainte de al doilea război mondial, el a luptat şi în războiul civil din Spania, împotriva fasciştilor. A scris o poveste fascinantă bazată pe această experienţă, intitulată Zâmbetul (Le Sourire).
Aceasta este povestea pe care vreau să v-o spun acum. Nu se ştie exact dacă povestirea este autobiografică sau este doar simplă ficţiune. Eu cred că este autobiografică. El povesteşte cum a fost capturat de inamic şi aruncat în închisoare. Era sigur că, a doua zi, urma să fie executat, pentru că acest lucru se vedea clar din privirile necruţătoare ale gardienilor şi din comportamentul lor dur. Din acest moment o să spun povestea aşa, cum mi-o aduc eu aminte, cu cuvintele mele.
“Eram sigur că or să mă omoare. Am devenit repede nervos şi tulburat. M-am scotocit prin buzunare să văd dacă nu cumva mai aveam vreo ţigară scăpată de percheziţia lor. Am găsit una, dar pentru că mâinile îmi tremurau, de-abia puteam s-o duc la gură.  Însă nu aveam cu ce să o aprind pentru că îmi fuseseră luate chibriturile. M-am uitat printre gratii la paznicul meu. Nu puteam să-i văd ochii. La urma urmei, de ce să se uite el la un lucru, la un cadavru? Atunci l-am strigat.
“N-ai cumva un foc, por favor ? ”
S-a uitat la mine, a ridicat din umeri şi a venit să-mi aprindă ţigara. În timp ce aprindea chibritul, privirea lui s-a lovit inevitabil de a mea. În acel moment am zâmbit. Nu ştiu de ce am făcut asta. Poate din cauza nervozităţii sau, poate,pentru că, atunci când eşti aproape de cineva, este foarte greu să nu zâmbeşti. În orice caz, eu i-am zâmbit. În acel moment a fost ca şi cum o scânteie s-a aprins între inimile noastre, între sufletele noastre. Ştiam că nu vroia asta, dar zâmbetul meu a trecut printre gratii şi l-a făcut şi pe el să zâmbească. Mi-a aprins ţigara şi a rămas lângă mine, uitându-se fix în ochii mei şi continuând să zâmbească. Am continuat şi eu să zâmbesc, conştient acum că mă aflu lângă un om, nu lângă un gardian. Iar privirea lui părea să aibă altă expresie acum.
“Ai copii?” m-a întrebat.
“Da, aici, aici”.
Mi-am scos portofelul şi am început să caut nervos fotografia familiei mele. Atunci a scos şi el poza cu ninos ai lui şi a început să-mi povestească despre planurile şi speranţele pe care şi le-a făcut cu ei. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. I-am spus că mi-e teamă că nu o să-mi mai văd vreodată familia şi că nu voi avea şansa să-mi văd copiii mari. I s-au umplut şi lui ochii de lacrimi. Brusc, fără să mai spună vreun cuvânt, a descuiat celula şi, în linişte, m-a ajutat să plec. Afară din închisoare, tăcuţi, am luat drumul înapoi către libertate. La marginea oraşului, m-a eliberat. Şi, fără nici un cuvânt, s-a întors în oraş.
Viaţa mea fusese salvată de un zâmbet”.

Da, zâmbetul – o legătură simplă, necondiţionată, naturală între oameni. V-am spus această poveste, pentru că mi-ar plăcea ca oamenii să ştie că undeva, sub nivelele pe care le construim ca să ne protejam demnitatea, titlurile, gradele, statutul social şi dorinţa de a fi văzuţi în anumite circumstanţe – sub toate acestea, rămâne eul nostru autentic şi pur. Nu mi-e teamă să-l numesc suflet .

Cu adevărat cred că, dacă aceste părţi se pot recunoaşte între ele, atunci nu vom mai fi duşmani. N-am mai putea urî, invidia sau teme. Cu tristeţe, vă spun că toate acele nivele, pe care le construim cu atâta grijă, ne îndepărtează şi ne izolează de comunicarea reală cu alţii. Povestea lui Saint-Exupery vorbeşte despre acele momente magice când două suflete se recunosc. Am avut şi eu câteva momente asemănătoare. Iubirea este unul dintre ele. Sau momentul în care priveşti un copil. De ce zâmbim când vedem un copil? Poate pentru că avem în faţa noastră pe cineva care nu are toate acele nivele intimidante, pe cineva al cărui zâmbet ştim cu siguranţă că este simplu şi din inimă. Şi ,atunci, copilul din noi zâmbeşte, pentru că l-a recunoscut pe celălalt. 

Hanoch McCarty

Zambetul
Supă de pui pentru suflet – 101 povestiri pentru mângâierea inimii şi înviorarea sufletului – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ochii şi personalitatea

29 oct.

Să vedem ce spun ochii despre personalitatea noastră :

  • Albaştri foarte strălucitori : slăbiciune,
  • Albaştri: dulceaţă, bunătate,
  • Albaştri închis: idei profunde,
  • Bleu-faianţă : pasiune, gelozie,
  • Cafenii : spirit viu,
  • Cafenii gălbui : talent, superioritate,
  • Verzi : bravură, constanţă,
  • Verzi-galbeni : perfidie,
  • Negri : viclenie,
  • Cenuşii : spirit agreabil,
  • Cenuşii foarte strălucitori : fineţe şi voioşie,
  • Spălăciţi : natură enigmatică,
  • Privire întotdeauna dreaptă : despotism,
  • Galbeni : ochi de asasin,
  • Privire pătrunzătoare : conştiinţa propriei valori,
  • Mari, expresivi : energie,
  • Mari, blânzi : sânge rece,
  • Mici şi vioi : perseverenţă,
  • Înfundaţi şi profunzi : invidie, ironie,
  • Foarte adânciţi în orbite : spionaj,
  • În unghi drept faţă de nas : agerime judicioasă,
  • Pleoapa superioară în arc : caracter fericit,
  • Pleoapa grea, atârnând : geniu,
  • Ochii umezi şi voalaţi : aptitudini faţă de arte,
  • Ochii surâzători : îndrăgostiţi şi miloşi,
  • Ochii lăsaţi : nepricepere,
  • Deschişi şi proeminenţi : încăpăţânare.

Ochii şi personalitatea

Sursa

 

 

 

 

 

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Caii

28 oct. Caii

Recente descoperiri arheologice făcute în vestul Olteniei, duc la concluzia că, în Europa, calul a apărut, ca animal domestic, exact în această parte a continentului.

De altfel, acest animal superb era considerat fiinţă divină, fiind adorat ca atribut al „cavalerului trac sau danubian„, reprezentând tripticul natural „viaţă-moarte-viaţă„, adică succesiunea neîntreruptă şi veşnică a ciclului divin al naturii.

Calul alb era călărit de cavalerul înarmat cu o suliţă, biruind iarna, personificată de balaurul negru sau verde putred, ceea ce însemna de fapt victoria vieţii asupra morţii.

Calul negru, pe care sta cavalerul ţinând în mână nu o lance, ci o creangă înfrunzită, cioplit pe pietre funerare antice, era adorat ca vestitor al morţii. Sigur, aici este vorba despre simbolismul mitic al culorilor, care mai există şi astăzi în lumea creştină.

Dar, din aceste concepţii, vechi de peste 5.000 de ani, s-a născut legenda mitologică creştină a Sfântului Gheorghe învingător asupra balaurului care cerea jertfe umane. Este vorba de un simplu sincretism, termen ce arată împrumutul de către o religie nouă, cum era creştinismul în antichitate, a unor credinţe mai vechi. Iar clerul creştin antic a folosit tristul prilej al martirizării, la Roma, în aprilie 303, a generalului roman Gheorghios, convertit la creştinism, stabilind ca dată a comemorării martirului creştin la 23 aprilie, zi care coincide cu celebrarea sosirii primăverii în credinţele traco-dacice şi sărbătorirea „Cavalerului danubian”.

Există o întreagă literatură pe tema respectivă, esenţială rămâne însă puternica afecţiune a ţăranului român faţă de cal, sentiment moştenit din străbunii săi. Ea răzbate clar în tradiţiile şi cultura populară românească, în general. Dincolo de dansul magic al căluşarilor, care a făcut ocolul lumii, prezentat de dansatorii români moderni, vom regăsi basmele româneşti cu caracter mitologic, în care calul fermecat, mâncător de jeratic, este ajutorul lui Făt-Frumos în toate încercările extraordinare ale acestuia prin care trece,pentru a învinge zmeii. Este de fapt aici miezul concepţiei agricultorului român că acest animal are însuşiri miraculoase în a-l scoate din nevoi. Ceea ce s-a dovedit corect secole de-a rândul.

Să urmărim şi un video pe versurile celor de la Phoenix, în care sunt prezentaţi cai:

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Sursă, 1