Din cariera impresionantă a Tamarei Buciuceanu, am ales o schiţă umoristică, care, în opinia mea, este excelentă.
Tamara Buciuceanu este o actriţă română de teatru şi film. Este una dintre reprezentantele de aur a teatrului românesc. Îmi place enorm şi o stimez în egală măsură. Cu adevărat ,merită, să fie supranumită „Doamna comediei românești„.
Schiţă, poate fi văzută ,ca o replică, pentru politicienii români. De ce spun asta ?
„Zâmbiţi unul altuia, zâmbeşte-i soţiei, zâmbeşte-i soţului, zâmbeşte copiilor, zâmbiţi unul altuia – nu contează cui – şi vă va ajuta ca dragostea dintre voi să crească.” (Maica Tereza)
Mulţi americani cunosc povestea minunată a “Micuţului Prinţ”, scrisă de Antoine de Saint-Exupery. Aceasta este o carte extraordinară şi plină de înţelepciune şi poate fi citită şi ca o poveste pentru copii, dar şi ca una plină de înţelesuri pentru oamenii mari. Sunt foarte puţini aceia care cunosc şi alte scrieri ale autorului. Saint-Exupery a fost un pilot neînfricat care a luptat împotriva naziştilor şi a murit în timpul unei lupte. Înainte de al doilea război mondial, el a luptat şi în războiul civil din Spania, împotriva fasciştilor. A scris o poveste fascinantă bazată pe această experienţă, intitulată Zâmbetul (Le Sourire).
Aceasta este povestea pe care vreau să v-o spun acum. Nu se ştie exact dacă povestirea este autobiografică sau este doar simplă ficţiune. Eu cred că este autobiografică. El povesteşte cum a fost capturat de inamic şi aruncat în închisoare. Era sigur că, a doua zi, urma să fie executat, pentru că acest lucru se vedea clar din privirile necruţătoare ale gardienilor şi din comportamentul lor dur. Din acest moment o să spun povestea aşa, cum mi-o aduc eu aminte, cu cuvintele mele.
“Eram sigur că or să mă omoare. Am devenit repede nervos şi tulburat. M-am scotocit prin buzunare să văd dacă nu cumva mai aveam vreo ţigară scăpată de percheziţia lor. Am găsit una, dar pentru că mâinile îmi tremurau, de-abia puteam s-o duc la gură. Însă nu aveam cu ce să o aprind pentru că îmi fuseseră luate chibriturile. M-am uitat printre gratii la paznicul meu. Nu puteam să-i văd ochii. La urma urmei, de ce să se uite el la un lucru, la un cadavru? Atunci l-am strigat.
“N-ai cumva un foc, por favor ? ”
S-a uitat la mine, a ridicat din umeri şi a venit să-mi aprindă ţigara. În timp ce aprindea chibritul, privirea lui s-a lovit inevitabil de a mea. În acel moment am zâmbit. Nu ştiu de ce am făcut asta. Poate din cauza nervozităţii sau, poate,pentru că, atunci când eşti aproape de cineva, este foarte greu să nu zâmbeşti. În orice caz, eu i-am zâmbit. În acel moment a fost ca şi cum o scânteie s-a aprins între inimile noastre, între sufletele noastre. Ştiam că nu vroia asta, dar zâmbetul meu a trecut printre gratii şi l-a făcut şi pe el să zâmbească. Mi-a aprins ţigara şi a rămas lângă mine, uitându-se fix în ochii mei şi continuând să zâmbească. Am continuat şi eu să zâmbesc, conştient acum că mă aflu lângă un om, nu lângă un gardian. Iar privirea lui părea să aibă altă expresie acum.
“Ai copii?” m-a întrebat.
“Da, aici, aici”.
Mi-am scos portofelul şi am început să caut nervos fotografia familiei mele. Atunci a scos şi el poza cu ninos ai lui şi a început să-mi povestească despre planurile şi speranţele pe care şi le-a făcut cu ei. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. I-am spus că mi-e teamă că nu o să-mi mai văd vreodată familia şi că nu voi avea şansa să-mi văd copiii mari. I s-au umplut şi lui ochii de lacrimi. Brusc, fără să mai spună vreun cuvânt, a descuiat celula şi, în linişte, m-a ajutat să plec. Afară din închisoare, tăcuţi, am luat drumul înapoi către libertate. La marginea oraşului, m-a eliberat. Şi, fără nici un cuvânt, s-a întors în oraş.
Viaţa mea fusese salvată deun zâmbet”.
Da, zâmbetul – o legătură simplă, necondiţionată, naturală între oameni. V-am spus această poveste, pentru că mi-ar plăcea ca oamenii să ştie că undeva, sub nivelele pe care le construim ca să ne protejam demnitatea, titlurile, gradele, statutul social şi dorinţa de a fi văzuţi în anumite circumstanţe – sub toate acestea, rămâne eul nostru autentic şi pur. Nu mi-e teamă să-l numesc suflet .
Cu adevărat cred că, dacă aceste părţi se pot recunoaşte între ele, atunci nu vom mai fi duşmani. N-am mai putea urî, invidia sau teme. Cu tristeţe, vă spun că toate acele nivele, pe care le construim cu atâta grijă, ne îndepărtează şi ne izolează de comunicarea reală cu alţii. Povestea lui Saint-Exupery vorbeşte despre acele momente magice când două suflete se recunosc. Am avut şi eu câteva momente asemănătoare. Iubirea este unul dintre ele. Sau momentul în care priveşti un copil. De ce zâmbim când vedem un copil? Poate pentru că avem în faţa noastră pe cineva care nu are toate acele nivele intimidante, pe cineva al cărui zâmbet ştim cu siguranţă că este simplu şi din inimă. Şi ,atunci, copilul din noi zâmbeşte, pentru că l-a recunoscut pe celălalt.
Hanoch McCarty
Supă de pui pentru suflet – 101 povestiri pentru mângâierea inimii şi înviorarea sufletului – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Recente descoperiri arheologice făcute în vestul Olteniei, duc la concluzia că, în Europa, calul a apărut, ca animal domestic, exact în această parte a continentului.
De altfel, acest animal superb era consideratfiinţă divină, fiind adorat ca atribut al „cavalerului trac sau danubian„, reprezentând tripticul natural „viaţă-moarte-viaţă„, adică succesiunea neîntreruptă şi veşnică a ciclului divin al naturii.
Calul alb era călărit de cavalerul înarmat cu o suliţă, biruind iarna, personificată de balaurul negru sau verde putred, ceea ce însemna de fapt victoria vieţii asupra morţii.
Calul negru, pe care sta cavalerul ţinând în mână nu o lance, ci o creangă înfrunzită, cioplit pe pietre funerare antice, era adorat ca vestitor al morţii. Sigur, aici este vorba despre simbolismul mitic al culorilor, care mai există şi astăzi în lumea creştină.
Dar, din aceste concepţii, vechi de peste 5.000 de ani, s-a născut legenda mitologică creştină a Sfântului Gheorgheînvingător asupra balaurului care cerea jertfe umane. Este vorba de un simplu sincretism, termen ce arată împrumutul de către o religie nouă, cum era creştinismul în antichitate, a unor credinţe mai vechi. Iar clerul creştin antic a folosit tristul prilej al martirizării, la Roma, în aprilie 303, a generalului roman Gheorghios, convertit la creştinism, stabilind ca dată a comemorării martirului creştin la 23 aprilie, zi care coincide cu celebrarea sosirii primăverii în credinţele traco-dacice şi sărbătorirea „Cavalerului danubian”.
Există o întreagă literatură pe tema respectivă, esenţială rămâne însă puternica afecţiune a ţăranului românfaţă de cal, sentiment moştenit din străbunii săi. Ea răzbate clar în tradiţiile şi cultura populară românească, în general. Dincolo de dansulmagic al căluşarilor, care a făcut ocolul lumii, prezentat de dansatorii români moderni, vom regăsi basmele româneşticu caracter mitologic, în care calul fermecat, mâncător de jeratic, este ajutorul lui Făt-Frumos în toate încercările extraordinare ale acestuia prin care trece,pentru a învinge zmeii. Este de fapt aici miezul concepţiei agricultorului român că acest animal are însuşiri miraculoase în a-l scoate din nevoi. Ceea ce s-a dovedit corect secole de-a rândul.
Să urmărim şi un video pe versurile celor de la Phoenix, în care sunt prezentaţi cai:
SĂ TE PREGĂTEȘTI DE CĂLĂTORIE Trebuie să fii în formă înainte de plecare! Să călătorești înseamnă să ai energie și este un moment atât de plăcut încât ar fi mare păcat să te îmbolnăvești. Ai grijă de tine și imaginează-ți cum ar fi vacanța ideală. te vei plimba prin Franța, România sau prin străinătate și […]
Înghesuită în Club 3121 împreună cu o sută de alți fani, mă bucuram de anticiparea îndeplinirii unui vis. Îl adorasem pe Prince încă din școala generală și acum urma să-l văd în carne și oase la un concert. Când au început bubuiturile tobei, legendarul artist a străbătut scena, purtând o jachetă lungă de satin și […]
Ce este Metoda „CER”? Este o metodă unică de vindecare, de revendicare a puterii personale și de celebrare a vieții așa cum este ea. „CER” încorporează aerul de la Gura de Oxigen, energia autoarei și sensul de a cere dreptul tău divin. La finalul acestei cărți vei sărbători triumful asupra propriei tale ființe. Venim pe […]
Când Prince m-a privit în ochi, nu știu dacă se concentra asupra mea, a femeii care a leșinat, a bărbatului de lângă ea sau asupra altcuiva. Și nici nu conta. Conexiunea individuală era atât de puternică încât toți eram hipnotizați. Această tehnică – să te conectezi cu mulți conectându-te cu o singură persoană – reprezintă […]
Acest site şi materialele expuse în cadrul lui sunt protejate de legea drepturilor de autor. Este interzisă copierea şi distribuirea în orice fel a materialelor scrise publicate in cadrul acestui blog, fără acordul autorului, sau fără o menţiune bibliografică/URL site.
Zâmbetul Soarelui 
Păreri