Câteva gânduri care mi-au trecut prin minte în timp ce îmi conduceam fiul la şcoală:
Bună dimineaţa, puştiule.
Arăţi minunat în costumul tău de cercetaş, mult mai suplu decât a fost tatăl tău când era de vârsta ta. Nu cred că am avut părul la fel de lung ca tine până când am ajuns la facultate, dar cel puţin te-aş putea recunoaşte dintr-o mie: eşti puţin cârlionţat după urechi, îţi târai uşor picioarele şi ai genunchii puţin îndoitţi… Ne-am obişnuit unul cu celălalt.
Acum că ai opt ani nu te mai văd la fel de des ca altădată. De Ziua lui Columb ai plecat de acasă la 9:00 dimineaţa. Te-am văzut timp de 42 de secunde la prânz, după care nu ai mai apărut la cina de la ora 5:00. Mi-e dor de tine, dar ştiu că ai lucruri serioase de făcut, cel puţin la fel de serioase ca şi ale celorlalţi şoferi de pe stradă.
Trebuie să creşti, iar acest lucru este cu siguranţă mai important decât să aduni cupoane, să te gândeşti ce acţiuni să mai cumperi şi cum să-i înşeli pe alţii. Trebuie să înveţi ce poţi şi ce nu poţi face, şi să te împaci cu acest lucru. Trebuie să înveţi despre oameni şi despre comportamentul lor atunci când nu se simt bine în propria lor piele, aşa cum se întâmplă cu golanii care îi terorizează pe copiii mai mici decât ei. Mda, şi va trebui să înveţi inclusiv că nu-ţi pasă de poreclele lor… Adevărul este că o să-ţi pese întotdeauna, dar va trebui să înveţi să te prefaci, căci altfel data viitoare te vor insulta şi mai rău. Nu pot decât să sper că mai târziu îţi vei aduce aminte cum te-ai simţit, astfel încât să nu procedezi şi tu la fel cu copiii mai mici decât tine.
Când a fost ultima dată când ţi-am spus că sunt mândru de tine ? Se pare că am o problemă, de vreme ce nu-mi mai aduc aminte. Îmi amintesc în schimb când am ţipat ultima dată la tine. Ţi-am spus atunci că vom întârzia dacă nu te grăbeşti. Una peste alta, sunt convins că am ţipat de mai multe ori la tine decât te-am încurajat, după cum obişnuia să spună Nixon. Oricum, dacă o să citeşti vreodată acest text, află că sunt mândru de tine. Cel mai mult îmi place la tine independenţa ta, felul în care ştii să ai grijă de tine chiar şi atunci când eu sunt uşor speriat. Nu te-ai plâns niciodată, şi nu pot decât să te admir din acest punct de vedere.
Oare de ce nu înţeleg taţii că copiii de opt ani au nevoie de tot atâtea îmbrăţişări ca şi cei de patru ani ? Dacă nu o să fiu atent, în scurt timp am să te împung cu degetul şi am să-ţi spun : „Ce zici, puştiule?”, în loc să te îmbrăţişez şi să îţi spun că te iubesc. Viaţa este prea scurtă pentru a ne ascunde afecţiunea. Oare de ce nu înţeleg copiii de opt ani că adulţii de 36 de ani au nevoie de tot atâtea îmbrăţişări ca şi copiii de patru ani ?
Oare ţi-am spus cât sunt de mandru de tine pentru că ai reînceput să îţi iei pachetul cu mâncare de acasă după o săptămână de mâncat hrană indigestă de la cantină ? Mă bucur că ştii să îţi preţuieşti corpul.
Mi-aş dori ca această călătorie să nu fie atât de scurtă… Aş vrea să vorbim despre noaptea trecută… când fratele tău mai mic dormea, iar eu şi mama ta te-am lăsat să rămâi până mai târziu ca să te poţi uita la meciul echipei Yankees. Astfel de momente sunt atât de speciale. Nimeni nu le poate planifica dinainte. Ori de câte ori încercăm să ne facem împreună planuri, acţiunile noastre nu ies la fel de reuşite ca cele neplanificate. Pentru câteva minute mult prea scurte, mi s-a părut că ai crescut şi că am vorbit fără cuvinte despre : „Ce mai faci la şcoală, fiule ?” Ba chiar ţi-am verificat tema de la matematică, în singura manieră în care m-aş fi putut descurca: cu ajutorul unui calculator.
Tu te pricepi mai bine la numere decât mă voi pricepe eu vreodată. Aşa că am vorbit despre meci, şi s-a dovedit că ştii mai multe decât mine despre jucători, aşa că tot eu am avut de învăţat de la tine. Şi am fost amândoi foarte fericiţi când au câştigat Yancheii.
Hm, iată şi poliţistul de circulaţie. Probabil că ne va supravieţui amândurora. Mi-aş dori să nu trebuiască să mergi la şcoală astăzi. Sunt atâtea lucruri pe care aş dori să ţi le spun.
Ai ţâşnit din maşină ca din puşcă. Eu doream să savurez momentul despărţirii noastre, dar tu ţi-ai depistat deja prietenii.
De fapt , ceea ce doream să îţi spun la despărţire era : „Te iubesc, fiule.”
Victor B. Miller
Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
Etichete:fiule, Jack Canfield, Mark Victor Hansen, matematica şi temele, momente frumoase cu părinţii, Supa de pui pentru suflet, te iubesc
Zâmbetul Soarelui 
Păreri