„Fericiţi cei curaţi cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu„
Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouă sau Parascheva de la Iaşi este o sfântă cuvioasă cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și îndeosebi în România, Serbia, Grecia şi Bulgaria. În România este considerată ocrotitoarea Moldovei, şi este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti. În popor, mai este cunoscută și ca Sfânta Vineri . Prăznuirea ei se face la 14 octombrie, când zeci de mii de oameni vin în fiecare an la Iaşi, ca să se închine la sfintele sale moaşte.
Viaţa Sfintei Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Tracia, într-un sat numit Epivata, din părinți creștini, de neam bun și bogați, având multe averi. Ei au botezat-o și au crescut-o pe Parascheva în credința creștină. Evlavioasă fiind, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Întro zi, după ce trecuse de vârsta de zece ani, mergând la biserică, a auzit acest cuvânt al Evangheliei: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie” (Luca 9, 23 ). Auzind acestea, s-a aprins inima ei, dorind să împlinească pe dată cuvântul Evangheliei și, ieșind din biserică și întâlnind un sărac, s-a ascuns de maica sa și, dezbrăcându-se de hainele bogate pe care le purta, le-a dat lui, iar ea a îmbrăcat hainele săracului.
Iar când a venit acasă și au văzut-o părinții întrun astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o, ca să nu mai facă așa ceva. Ea însă a făcut acestea de mai multe ori, neluând în seamă ocările, amenințările și bătaia pe care o lua de la părinți. Iar cele pe care le îndura acasă erau ca niște prevestiri ale roadelor duhovnicești de mai târziu, mai presus de firea omenească. Sufletul ei ardea însă de dorința de a sluji lui Dumnezeu, după cuvântul auzit. Drept care, într-o bună zi a fugit de acasă fără știrea părinților, plecând la Constantinopol, unde s-a închinat în bisericile lui Dumnezeu, la moaștele Sfinților de acolo și a ascultat povățuirile duhovnicești ale sfinților bărbați de acolo. Întărindu-se cu rugăciunile lor, a plecat din cetate, a trecut în Calcedon și în cele din urmă s-a așezat în Heracleea Pontului, mergând pe jos până acolo.
Iar părinții ei, după ce au căutat-o ei înșiși și cu ajutorul altora multă vreme, negăsind-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, ajungând la Heracleea Pontului, a ajuns la o biserică a Născătoarei de Dumnezeu, s-a așezat la pământ și l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat și, prin rugăciune umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu răbdare, nevoindu-se în acest sfânt locaș, sporind duhovnicește în multe chipuri. Ea nopțile și le petrecea în rugăciuni neîncetate, iar zilele în ajunări fără număr, în rugăciune cu lacrimi și tânguiri neîncetate; iar pentru puținul somn pe care și-l îngăduia, se culca jos pe pământul gol. Iar ea în toate era smerită, având cugetul cumpătat, inima curată și plină de evlavie către Dumnezeu. După trecerea celor cinci ani în aceste nevoințe,i-a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau să o ducă la Ierusalim; căci ea își dorea să meargă acolo și ruga pe Dumnezeu și pe Maica Lui pentru aceasta. Astfel pregatită, ea a ieșit din biserică și, îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim, închinându-se la toate Locurile Sfinte, mergând pe acolo „unde și blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat„. Împlinind acestea, a mers în pustiul Iordanului și a ajuns la niște călugărițe pustnice, alăturându-se lor. Mult s-a nevoit și aici, până l-a biruit pe vrajmasul diavol, care mai înainte năvălise asupra ei cu ispite multe și de tot felul, neputând a le lăsa în scris pe toate. Băutura ei era apa de izvor, și de aceasta foarte puțină; iar în loc de așternut folosea o rogojină; îmbrăcămintea ei era o haină, și aceasta foarte zdrențăroasă; iar cântarea pe buzele sale era neîncetată, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunătățirilor, smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Ea a răbdat ani la rând în această mânăstire de călugărițe. Și nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, ajungând la vârsta de 25 de ani, a plecat de acolo și s-a dus la Iope. Și mergând de acolo pe o corabie, a pornit către patria sa, ajungând acolo după o călătorie plină de primejdii pe mare. Apoi pururea pomenita a venit iarăși la Constantinopol, și după ce a cercetat dumnezeieștile locașuri și pe sfinții bărbați, a plecat și s-a așezat într-un sat numit Calicratia, în biserica Sfinților Apostoli, nesocotind petrecerea părinților săi de bun neam și batjocorind înțelepțește uneltirile vicleanului înșelător. Doi ani a petrecut acolo, după care a adormit întru Domnul, încredințându-și sfântul său suflet în mâinile îngerești, spre sălășluirea în locașurile cele veșnice și dumnezeiești; iar trupul său, înfrumusețat cu dumnezeiești îmbunătățiri, l-a ascuns în pământ.
Minuni după moarte
Multă vreme după aceasta, a trecut din această viață un om care își petrecuse viața în răutăți, iar trupul său a fost îngropat aproape de cel al Cuvioasei. Dar ea n-a vrut să rabde aceasta, ci, arătându-se în vis unui sfânt bărbat, i-a zis: „Ridică trupul acesta și-l aruncă; că soare fiind și lumină, nu pot suferi întunericul și murdăria„. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, pentru că socotise arătarea Cuvioasei drept un vis obișnuit, ea i s-a arătat și a doua, și a treia oară, strigându-i aceleași lucruri și mustrându-l cu asprime. Atunci călugărul și-a venit în sine după cum se cuvenea și, după cuvântul Cuvioasei, care îi arăta cu degetul locul, degrabă s-a sculat și cu sârguință a descoperit poporului vedenia sa. Atunci au alergat cu toată cetatea să împlinească porunca Sfintei. Și săpând, când s-au apropiat de sicriul ei, i-au aflat trupul cu totul nestricat și plin de bună mireasmă. Atunci i-au luat trupul și cu evlavie l-au adus în biserica Sfinților Apostoli, umplând aerul de miresme și tămâieri, cântând psalmi. Și este cu neputință a povesti în scris toate minunile care s-au săvârșit după așezarea Moaștelor ei aici, din pricina mulțimii lor: șchiopi, surzi, ciungi, ologi și tot felul de bolnavi au fost vindecați; doar atingându-se cei suferinzi de racla ei, pe dată se depărtau de la ei toate bolile fără leac și toate neputințele. Iar minunile care se fac prin Sfintele sale Moaște nu încetează până în ziua de azi a da îmbelșugate tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Cel ce a preamărit-o.
După spusele lui Eftimie și Rafail, precum și ale lui Meletie al Atenei și Dositei,patriarhul Ierusalimului, Sfintele sale Moaște au fost mutate de acolo în cetatea Târnovo , vechea capitală țarilor bulgari; iar de acolo s-au strămutat la Belgrad, apoi la Constantinopol. Iar de la Constantinopol, Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost strămutate la Iași pe vremea domnitorului Vasile Lupu al Moldovei. Acesta, plătind datoriile pe care Patriarhia de Constantinopol le avea către turci, a primit de la Patriarhul Ecumenic Partenie (și cu îngăduința sultanului Murad al IV-lea), drept mulțumire, Moaștele Cuvioasei, pe care le-a adus cu mare cheltuială la Iași .Întreaga poveste a strămutării Moaștelor Cuvioasei la Iași este zugrăvită pe peretele de sud al bisericii Sfinților Trei Ierarhi din Iași.
Această strămutare de atunci este scrisă și în marmură, în locul unde sunt așezate Sfintele Moaște, astfel:
„Cu voinţa Tatălui, cu bineplăcerea Fiului și cu conlucrarea Sfântului și de viață făcătorului Duh, a Dumnezeului celui mărit și închinat în Sfânta și cea de o ființă și nedesparțită Treime. Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind râvnitor și apărător al sfintei credințe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire, a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie și prea multă dorință aceste cinstite moaște ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfințitul și fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoința și sfatul Bisericii, a trimis aceste Sfinte Moaște ca pe o vistierie dumnezeiască, cu prea fericiții trei mitropoliți: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfințitului Varlaam mitropolitul Sucevei și a toată Moldavia; iar binecinstitorul și de Hristos iubitorul și cu mila lui Dumnezeu stăpân al nostru și domnitor a toată Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasă ieșind cu evlavie și din tot sufletul primind această neprețuită vistierie, potrivit le-au pus și le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinților Trei Ierarhi și ai lumii dascăli: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, spre cinstea și mărirea lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime și spre veșnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale și a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în același an s-a născut și preaiubit fiul lui, Ioan Ștefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate și viață de mulți ani. Amin„.
În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele Moaște au fost așezate în minunata biserică a mânăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele Moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, fiind mutate în paraclisul mânăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele Moaște; peste noapte, lumânarea a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezata racla, arzând mocnit toata noaptea, fiind prefăcut totul întrun morman de jar. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse, încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de jar, Moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la mânăstirea Sfinților Trei Ierarhi la scurt timp după aceea au fost strămutate în noua catedrală mitropolitană din Iași (care fusese sfințită la 23 aprilie 1887). Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea dreptcredincioșilor moldoveni, care îi cer să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, fiind socotită ocrotitoarea Moldovei.
În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinți români, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror Moaște se găsesc în țara noastră. Hotărârea respectivă a fost pusă în aplicare în cadrul unor mari sărbători bisericesti în cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, proclamarea solemnă a generalizării cultului ei s-a făcut în catedrala mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezența a numeroși ierarhi români și a unor reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Rusă și Bulgară.
De altfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica noastră veacuri de-a rândul. Încă de la sfârșitul veacului al XIV-lea exista o biserică închinată Prea Cuvioasei Parascheva în Rășinari, lângă Sibiu, iar în anul 1408 este atestată existența unei biserici cu hramul „Sfanta Vineri” în Târgul Romanului. Multe alte biserici din Moldova sau din alte părți ale țării sunt închinate Sfintei. Chipul ei sau scene din viața ei sunt zugrăvite în multe biserici românești. Dreptcredincioșii creștini de pretutindeni o venerează atât prin participarea la slujbele din 14 octombrie din fiecare an, cât și – mai ales cei din Iași și împrejurimi – prin închinarea de fiecare zi în fața cinstitelor ei moaște, toți cerându-i ocrotire și ajutor.
Din tradiție cunoaștem foarte multe minuni săvârșite de cuvioasa; dar și în zilele noastre ea nu contenește a face minuni pentru aceia care aleargă la ea cu credință. Căci toți cei neputincioși care au evlavie la Sfintele Moaște, alergând cu credință la ele, sau chiar cei care poartă lucruri care au fost doar atinse de Moaștele Cuvioasei, dobândesc vindecare! Iar în vreme de secetă sau la altă nevoie mare, făcând creştinii rugăciune și ieșind cu Sfintele Moaşte, îndată primesc răspuns rugăciunile lor. Și în patria ei, la Epivata, unde, se zice, casa ei părintească a fost transformată întro biserică închinată ei, Cuvioasa face multe minuni, cu harul Domnului,căruia I se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.
Mai multe informaţii găsiţi aici
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Zâmbetul Soarelui 
Păreri