Am să-ţi povestesc despre concursul de fotografie pufoasă ce s-a desfăşurat de curând. Este ceva special, deoarece s-a adresat tututor celor ce sunt oficial fani brânză. Ai ghicit deja, probabil, cine este organizatorul. Delaco, bineînţeles.
Hai să vedem mai multe detalii.
Început de martie 2017, cer înnorat, pe un teren înconjurat de munţi, începe concursul mult aşteptat. Cu mic, cu mare şi-au dat întâlnire pasionaţi de brânză şi de fotografie.
Zumzăit puternic de idei şi păreri nerăbdătoare. Puţin mai era până când se lansa un sortiment aparte de brânză. Iar cei prezenţi trebuiau să surprindă cel mai reprezentativ moment cu aceasta.
Apel la creativitate şi talent, desigur.
Iată că se face apelul şi apare în scenă vedeta zilei: crema de brânză pufoasă. Aplauze nenumărate, fotografii în stil mare, ce să mai… într-un cuvânt BUCURIE. Când, ce să vezi, încet, încet brânza, profitând de neatenţia unora, se ridică spre cer.
Soarele văzând că se apropie un oaspete de seamă, scoate aparatul foto şi imortalizează momentul. De emoţie, crema de brânză îi spune: „PUFF…PUFF…PUFF…PUFF…PUFULEŞTE-TE”.
Râsete şi zâmbete pentru cei rămaşi la sol, dar şi pentru măritul Soare.
Toţi cei prezenţi, impresionaţi de ce anume s-a întâmplat, l-au declarat câştigător pe astrul ceresc.
Şi, au avut şi o idee năstruşnică. În speranţa de a ajunge şi ei spre înălţimi cereşti, cu dorinţa de a fi mai pufoşi, au cumpărat şi au mâncat din noul sortiment de brânză.
Te întrebi dacă au zburat ? Încă nu am aflat, însă cu siguranţă au rămas cu acel gust deosebit de cremă de brânză, care te face să pluteşti.
*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-



Multumim pentru articol. Mult succes in competitie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană