Un profesor de filozofie şi-a aşteptat studenţii, cu câteva obiecte aşezate pe catedră. Când ora a început, a luat în mâini un borcan mare dar gol, de maioneză şi a început să-l umple cu pietre cu un diametru de 2 inch. Când a ajuns la gura borcanului, a întrebat clasa dacă este plin şi evident că ei au agreat că da.
A luat apoi o cutie în care se aflau pietricele mai mici pe care a început încet – încet să le verse în borcan. Acestea au început să se rostogolească şi să ocupe spaţiile libere dintre pietre, până când borcanul s-a umplut din nou. A întrebat, din nou, studenţii dacă borcanul este plin şi ei au admis că da.
Pe catedră mai avea încă o cutie şi aceasta conţinea nisip. Luând câte un pumn de nisip a început să-l verse în borcan. A făcut asta până când a umplut borcanul. Şi, din nou, şi-a întrebat clasa dacă borcanul este plin. Unanim au răspuns că da, borcanul este plin.
„Acum – le-a spus profesorul, vreau să înţelegeţi ceea ce doream să explic: borcanul reprezintă viaţa iar pietrele – lucrurile importante în ea (familia, sănătatea, prietenii) – adică ceea de ce trebuie să ţineţi în primul rând seama. Pietricelele sunt alte lucruri cu oarecare importanţă: slujbă, casă, maşină. Iar nisipul nu este altceva decât chestiuni minore.
Dacă puneţi în borcan întâi nispul şi îl umpleţi până sus, nu o să mai aveţi loc pentru pietre şi pietricele. La fel ca şi în viaţă, dacă vă umpleţi viaţa cu chestii mărunte, nu o să mai aveţi timp şi loc pentru cele importante. Dacă vă consumaţi energia cu lucruri minore, nu veţi avea niciodată loc pentru lucrurile determinante pentru viaţă.
Deci, făceţi-vă o listă de priorităţi în viaţă, în ordinea importanţei. Şi lăsaţi nisipul la urmă!”
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Very profound, Sorina.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Of course, Ronnie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană