Cândva, în satul meu, s-a schimbat preotul, și preotul care a venit era un cunoscut al meu. Atunci am întrebat-o pe mama – mama venind la mine la mănăstire: ce vă predică părintele acesta, care e acum la noi? Mama săraca – Dumnezeu să o odihnească – nu prea ținea minte predicile… nici predicile mele. Știu că mi-a spus odată: „Să știi că am înțeles toate cele ce ai spus, dar acum dacă mă duc acasă să-i spun lui taică-tău nu mai știu nimic”. Și, totuși, am întrebat-o din nou: ce le predică părintele de la noi? Sărmana, a stat așa puțin și nu a zis nimic, și dacă a văzut că stărui, a zis: „Apăi, tot bine ne învață, ne învață să fim buni!” Mi-am dat seama că, până la urmă, sinteza tuturor ostenelilor noastre, sinteza tuturor strădaniilor noastre pentru noi și pentru alții, asta este: să fim buni și să fim mai buni!
Bunătatea este lucrul cel mai de căpetenie, poate că e lucrul cel mai de valoare din câte poate realiza omul în lumea aceasta. Mai sunt și alte valori, fără îndoială. E o valoare să fii inteligent, e o valoare să fii realizat, să ai o înfățișare frumoasă, să ai o situație bună. E o valoare să fii conducător de oameni, dacă poți ajunge conducător de oameni. Sunt multe valori în lumea aceasta, dar de măsura bunătății nu există nimic!
![](https://zambetulsoarelui.com/wp-content/uploads/2024/05/pexels-photo-261777.jpeg)
Bunătatea se statornicește atunci când nu mai poți fi rău, când nu mai poți face ceva ce e rău. De exemplu, înainte de a fi bun trebuie să nu mai fii rău. Primul lucru este grija aceasta de a nu fi rău, de a nu te mai manifesta cu răutate. În Pateric se spune despre un Sfânt Părinte că din multa bunătate nu mai știa ce-i răutatea. Adică nu mai putea nici măcar să presupună răutatea, ci toate le vedea spre bine. Aceasta e lucrarea pe care o avea el în vedere și s-a îmbunătățit în așa fel încât nu mai putea nici măcar să presupună răul. La asta trebuie să ne gândim și asta trebuie să urmărim: ca în orice împrejurare să izvorască din sufletul nostru binele.
Cel ce vrea să fie împodobit cu bunătatea trebuie mai întâi să se ostenească întru înfrânarea poftelor, prin care se surpă pricinile relei întrebuințări ale mâniei, deci pricinile răutății. El trebuie de asemenea să se îndeletnicească și cu blândețea, care duce spre o credință mai întărită, ce se face pricinuitoare a bunătății prn aceea că îi deschide sufletului calea spre facerea de bine, care aduce în viața noastră bunătatea.
În legătură cu bunătatea, în Epistola către Galateni este o înșirare făcută de Sfântul Apostol Pavel a unor lucruri bune, care alcătuiesc sau pregătesc bunătatea. E vorba de cele nouă virtuți pe care Sfântul Apostol Pavel le prezintă ca fiind „roada Duhului”, adică ce rodește Duhul Sfânt în sufletul credinciosului. Zice el așa: „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor”. Sunt nouă. Interesant de observat că din cele nouă, una-i la mijloc: patru de-o parte, patru de alta. Și cea de la mijloc e bunătatea. Scara roadelor Duhului (urcușul duhovnicesc):
9. Dragostea
8. Bucuria
7. Pacea
6. Îndelunga-răbdare
5. Bunătatea
4. Facerea de bine
3. Credința
2. Blândețea
1. Înfrânarea poftelor
Sfântul Apostol Pavel prezintă aceste lucruri în raport cu bunătatea, în raport cu Duhul Sfânt care le lucrează, și le prezintă după importanță. Începe cu cea mai mare, cu dragostea, și sfârșește cu cea dintâi care se realizează când e vorba de urcușul duhovnicesc, și aceasta este înfrânarea poftelor.
Aceia dintre lucrătorii tocmiți la vie, care erau nemulțumiți, nu înțelegeau că stăpânul pe unii i-a răsplătit, iar pe alții i-a miluit. Ei nu țineau seama de bunătatea stăpânului, fiindcă erau stăpâniți de lăcomia lor. Ei nu pricepeau că faptul de a fi fost miluiți cei de pe urmă lor nu le aducea nicio nedreptate, căci doar ei se tocmiseră să lucreze cu un dinar pe zi.
![](https://zambetulsoarelui.com/wp-content/uploads/2024/05/pexels-photo-16957917.jpeg)
E bine să fim cu luare-aminte la cuvinte, la cuvântul rostit, la cuvântul scris, pentru că și cuvântul rostit și cuvântul scris are omenie. Când nu tragi, nu pleacă glonțul, dacă tragi, nu se mai întoarce.
Avem noi gândurile lui Dumnezeu mișcate prin Duhul Sfânt? Ne simțim noi legați de bunătatea lui Dumnezeu și simțim noi că avem bunătate, că avem și noi iubire, că avem și noi bucurie?
Nu se poate face omul bun din rău decât cu ajutorul lui Dumnezeu și cu credință. Ai credință în Dumnezeu, poți avea și bunătate. N-ai credință în Dumnezeu, poți avea doar răutate, dar nu și bunătate. Orice transformare spre bine, orice îndreptare, orice redresare religios-morală se realizează prin credința în Dumnezeu. Ai credință, ai putere să schimbi ceva în viața ta. N-ai credință, nu poți schimba nimic în viața ta.
De la chip se ajunge la asemănare, adică tot ce are omul pozitiv în el este ceva ce îi dă posibilitatea să înainteze și să devină, cu atributele pe care le știm noi în legătură cu Dumnezeu, dintre care bunătatea este chestiunea de căpetenie. Vorbim de Bunul Dumnezeu; trebuie să fim și noi buni. Vorbim de Dumnezeu care iubește; și noi trebuie să iubim. Vorbim de Dumnezeu care miluiește; și noi trebuie să miluim.
Sunt multe lucruri care trebuie să-ți apară în condițiile acestea, să-ți dai seama de bunătatea lui Dumnezeu, Care te suportă și pe tine, un păcătos, să-ți dai seama de bunătatea lui Dumnezeu, Care te așteaptă, Care te iubește, Care se revarsă spre tine, și apoi să înaintezi spre viața duhovnicească prin ceea ce numim noi desăvârșire. Pentru că în scrierile Sfinților Părinți din Filocalie se arată cum poate omul să se curețe, să se lumineze și să se desăvârșească, să ajungă la deplinătate.
![](https://zambetulsoarelui.com/wp-content/uploads/2024/05/pexels-photo-2086748.jpeg)
Să ne întrebăm dacă a fost cineva mai fericit că ne-a întâlnit în ziua care a trecut. Să ne întrebăm dacă își amintește cineva că i-am vorbit, bineînțeles cu bunătate, cu liniște. Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru, pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoiști în ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulțumit cu ceea ce i-am spus sau cu ceea ce i-am făcut.
Fragmente din cartea Să gândim frumos ca să trăim frumos – Antologie de cuvinte duhovnicești din scrierile Părintelui Teofil Părăian.
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Lasă un comentariu